Revista presei -15 decembrie 2023
Revista presei -15 decembrie 2023
Vatan: Președintele Erdoğan a dıscutat cu Joe Biden
În contextul conversației telefonice de ieri cu omologul său, Joe Biden președintele Recep Tayyip Erdoğan a declarat că tragedia umană din Gaza trebuie oprită cât mai curând posibil, că retragerea sprijinului necondiționat al SUA pentru Israel poate duce rapid la încetarea ostilităților, că în ultimele zile atât opinia publică mondială, cât și cea americană au insistat asupra acestei cereri și că este responsabilitatea istorică a SUA să asigure o încetare permanentă a focului în regiune cât mai curând posibil.
Sabah: Mesaje importante de la ministrul Fidan în Azerbaidjan
În declarația sa de ieri din Azerbaidjan, ministrul de externe Hakan Fidan a atras atenția asupra faptului că doar SUA stă în calea unei încetări a focului în Gaza, declarând astfel: "Cei care susțin Israelul ar trebui să înțeleagă bine această imagine. Mă aștept ca SUA să nu mai obstrucționeze rezoluțiile ONU".
Hürriyet: Putin: "Erdoğan are un rol special"
În cadrul unei conferințe de presă de ieri, președintele rus Vladimir Putin a abordat războiul dintre Israel și Hamas, menționând că președintele Recep Tayyip Erdoğan joacă un rol determinant în cadrul eforturilor pentru Gaza.
Star: Türkiye a răspuns la exercițiile militare SUA cu PKK
Potrivit surselor din cadrul Ministerului Apărării Naționale, cu privire la sprijinul SUA pentru organizațiile teroriste din Siria s-au transmis următoarele: "Așteptarea noastră de la SUA este să pună capăt întregului ajutor și sprijin pe care îl acordă acestei organizații teroriste și să acorde un sprijin sincer luptei noastre împotriva terorismului".
Haber Türk: A fost anunțată data pentru călătoria în spațiu a primului turc
Ministrul industriei și tehnologiei, Mehmet Fatih Kacır a anunțat că Alper Gezeravcı, primul turc care va călători în spațiu și va servi pe Stația Spațială Internațională, va zbura în cosmos pe 9 ianuarie 2024.