Revista presei - 20.11.2023

Revista presei

2066260
Revista presei - 20.11.2023

Star: "42 de cetățeni turci evacuați din Gaza au fost aduși în Türkiye"

Datorită eforturilor Ministerului Afacerilor Externe, 42 de cetățeni turci care au ajuns în Egipt prin punctul de trecere a frontierei Rafah au fost aduși la Istanbul din Cairo cu un avion al companiei Turkish Airlines.

Yenișafak: "Popoarele lumii sunt alături de Palestina"

Sute de mii de persoane care s-au organizat pe rețelele de socializare din întreaga lume, din Europa până în Asia și mai ales în SUA, cel mai mare susținător al Israelului, au ieșit din nou în stradă în sprijinul Palestinei. Cetățenii din multe țări europene au cerut, de asemenea, încetarea imediată a sprijinului acordat Israelului.

Sabah: "Își va asuma un rol activ în misiuni critice"

SİDA (vehicul naval fără pilot dotat cu arme), "creierul" vehiculelor navale fără pilot, a încheiat cu succes primul său test, pregătindu-se să participe la misiuni cruciale. SİDA, care va intra în curând în dotarea Forțelor Armate Turce, va juca un rol activ în misiuni precum protecția bazelor, căutare și salvare, colectare de informații, recunoaștere, supraveghere, patrulare, război de suprafață și combatere a minelor.

Habertürk: "The Telegraph a prezentat 4 orașe liniștite de pe coasta turcească a Mării Egee"

The Telegraph, celebrul ziar britanic, a prezentat 4 orașe liniștite situate pe litoralul turcesc. Vorbind despre regiunile care pot fi o alternativă la destinațiile populare de vacanță precum Bodrum, Marmaris, Çeșme, cotidianul a enumerat districtul Köyceğiz din Muğla și Akyaka, care este legat de districtul Ula, și districtele Foça și Seferihisar din Izmir.

Vatan: "Ochii Europei sunt ațintiți asupra Türkiye"

Țările europene și-au îndreptat privirile spre Türkiye după ce, în timpul pandemiei, au avut loc întreruperi în ocuparea forței de muncă în sectorul turismului. Ele oferă oportunități atractive de angajare studenților și absolvenților din domeniul turismului din Türkiye.


Etichete: #Revista presei

Ştiri din aceeaşi categorie