Moarte şi Exil: Atrocitățile comise împotriva bărbaților, femeilor și copiilor musulmani

„Este regretabil faptul că statele europene, care au condamnat anterior acțiunile ofițerilor și bașbuzucilor otomani împotriva bulgarilor, închid acum ochii la atrocitățile comise împotriva bărbaților, femeilor și copiilor musulmani din Kărdjali, deoarece victimele atrocităților erau musulmani.”

...Deși au fost depuse numeroase plângeri, situația a rămas neschimbată. Atacurile din partea membrilor societății bulgare de gimnastică au continuat, sub guvernatorul creștin numit de otomani, conform tratatului. Capitalele occidentale și-au manifestat doar regretul, arătându-se indiferente față de suferințele celor implicați. Acest comportament a fost evident, deoarece, în ciuda termenilor Tratatului de la Berlin, nicio țară nu a protestat împotriva uzurpării Rumeliei de Est de către Principatul Bulgariei, chiar dacă acestea erau semnatare ale tratatului.

Sultanul Abdülhamid a fost constrâns să accepte acest fapt împlinit din frică și motive economice. Totuși, turcii din Rodopi au continuat cu curaj lupta lor. Mai mult, ei nu s-au mulțumit doar să apere regiunea, ci au capturat Hasköy și s-au îndreptat spre Plovdiv pentru a contesta anexarea provinciei Rumelia de Est de către Principatul Bulgariei. Ei au cerut ajutor de guvernatorul Komotini, Abdülkadir Kemali Bey, cu o comisie formată sub conducerea eroului și liderului lor Hacı İsmail Aga, pentru a le permite să realizeze acest lucru. Cu toate acestea, li s-a solicitat să aștepte pentru moment.

Totodată, membrii comisiei din Kărdjali i-au remis lui Kemali Bey un memorandum destinat sultanului, exprimându-și dorința de a trăi sub protecția sa. Aceștia afirmau că, în cazul unui război, locuitorii din Kărdjali sunt dispuși să lupte pentru sultan, solicitând arme și muniții. Cererea lor a fost luată în considerare, iar pe 5 aprilie 1886, aceasta a fost concretizată prin Tratatul Conferinței de la Istanbul. Astfel, cererile lor au fost satisfăcute, iar ei au reintrat în componența Imperiului Otoman.

În urma Tratatului din 1886, Imperiul Otoman a obținut un singur câștig. Deși nu a avut nicio implicare directă în situația lor, musulmanii din Rodopi au reușit, prin eforturile lor, să câștige o parte din teritoriu. Cuvintele nu sunt suficiente pentru a descrie lupta onorabilă a musulmanilor din Rodopi, care, în ciuda dificultăților, au reușit să păstreze districtele Kărdjali și Devin sub suzeranitatea Imperiului Otoman. Pe de altă parte, Grecia a reușit să anexeze, prin acest tratat, regiuni precum Tesalia și Epirus, deși nu a fost implicată în conflict. Pe scurt, prin sprijinul acordat Imperiului Otoman, Marea Britanie a ales să cedeze această regiune Greciei pentru a obține un aliat puternic în zonă. De asemenea, devenise evident de ce, în trecut, nu s-a acordat permisiunea pentru ca oamenii expulzați din Caucaz să se stabilească în această regiune.

Musulmanii din Rodopi trăiesc simultan tristețea și bucuria. Sunt fericiți, deoarece au reușit să își îndeplinească scopurile, rămânând parte din Imperiul Otoman. În același timp, simt tristețe, căci copiii pe care i-au crescut cu atât de mult sacrificiu și efort timp de opt ani, adică Guvernul Provizoriu, a dispărut. Speranțele care s-au realizat se tablouiesc acum cu un vis pierdut, referindu-se la aceeași guvernare temporară. Conform lui Tevfik Bıyıklıoğlu, una dintre cauzele principale care au dus la eșecul acestei lupte de opt ani este lipsa unui lider capabil de a uni pe toată lumea în jurul lui. Pe de altă parte, un alt punct de vedere sugerează că absența sprijinului din partea sultanului a fost motivul principal al înfrângerii. Poate că toate aceste aspecte s-au combinat și au dus la acest rezultat. Cine poate ști cu adevărat?

Pe parcursul acestor evoluții din Balcani, Imperiul Otoman se confrunta cu dificultăți semnificative și complexe. Aflat într-o stare de epuizare, din cauza revoltelor, războaielor și a crizei economice, imperiul avea probleme în a-și menține ordinea existentă. În mod special, datoria umumiyeh, impusă de puterile imperialiste după falimentul statului, a restrâns drastic capacitatea sa de acțiune. Astfel, între 1878 și 1885, Imperiul Otoman a fost constrâns să se ocupe de provocările politice și sociale generate de ocupație și de nașterea unor state independente, evitând intervențiile directe în evenimentele din regiune. Deși, în aparență, calmul domnea în Balcani, realitatea era de fapt una de tensiune și conflict latent. Prima manifestare a acestei tensiuni a avut loc în 1885, când provincia Rumelia de Est, cu capitala la Plovdiv, a fost anexată de Principatul Bulgariei fără rezistență militară. Această acțiune a provocat o reacție în lanț, transformând scânteia inițială în conflagrația din Macedonia, care a afectat puternic Imperiul Otoman, aducându-l și mai aproape de destabilizare.