Moarte și exil: Deciziile luate la Congresul de la Berlin

Am încheiat episodul de săptămâna trecută a programului Moarte și Exil, discutând despre cum "Legea serviciului militar din 1881 a avut un impact major asupra migrației în masă din Bosnia, pe lângă toate celelalte evenimente menționate. Bosniacii nu doreau să fie recrutați și să lupte împotriva Imperiului Otoman."  Astăzi vom aborda evenimentele din Rumelia de Est în perioada post-Tratatul de la Berlin, persecuția și discriminarea populației musulmane și turce după anexarea teritoriilor lor de către Bulgaria.

În ceea ce privește Imperiul Otoman, Rumelia de Est și Tratatul de la Berlin... Imperiul Otoman nu și-a putut exercita drepturile acordate prin Tratatul de la Berlin referitoare la provincia Rumelia de Est. Din cauza rezistenței bulgarilor, gestionată de armata rusă, Imperiul nu a putut staționa trupe la granițele Provinciei Rumelia de Est și ale Principatului Bulgariei. Principatul Bulgariei a profitat excelent de această situație și, la 19 mai 1885, a anexat Provincia Rumelia de Est fără să tragă un singur foc.

Ca urmare a acestei evoluții, musulmanii și turcii din Munții Rodopi, care anterior recunoscuseră administrația Rumeliei de Est, s-au opus anexării. Liderii regiunii au prezentat un memorandum, declarând că vor rămâne loiali sultanului și nu vor trăi sub conducerea altui regim. Ei, de asemenea, și-au exprimat clar determinarea de a lupta până la capăt pentru acest scop. Conform Tratatului de la Berlin, securitatea internă și ordinea în Provincia Rumelia de Est urmau să fie asigurate de milițiile locale și jandarmeria locală, în formarea cărora urma să fie luată în considerare apartenența religioasă a populației. De asemenea, trupele rusești urmau să rămână temporar în aceste teritorii, ale căror granițe trebuiau să fie protejate de Imperiul Otoman.

Poarta Otomană, în ciuda prevederilor tratatului, nu a putut trimite trupe pentru a-și proteja granițele din cauza presiunii rușilor. Aceasta a însemnat practic unificarea Provinciei Rumelia de Est cu Principatul Bulgariei – sau cu alte cuvinte, predarea mielului în gura lupului. Anexarea Rumeliei de Est de către Principatul Bulgariei și apariția oficială a Bulgariei unificate pe scena istorică a devenit doar o chestiune de timp și de acceptare din partea puterilor imperialiste, în funcție de conjunctura internațională. Printre cei aproximativ 6 000 de reprezentanți ai jandarmeriei și forțelor de miliție, în ciuda tratatului, nu exista niciun ofițer turc sau grec. Și în același timp nu exista niciun non-bulgar în finanțe, justiție sau administrație.

Existența Societății Bulgare de Gimnastică, un grup paramilitar, cu cei 80 000 de membri ai săi, reprezenta o altă problemă. Până la numirea lui Aleko Pașa Bogoridi (Aleksandr Stefanov Bogoridi) ca guvernator pe 27 mai 1879, provincia a fost administrată timp de aproximativ 9 luni de generalul rus Stolîpin. Dar fie în timpul lui Stolîpin, fie în timpul lui Bogoridi Pașa, singurul lucru care nu s-a schimbat a fost cererea de predare a armelor pentru menținerea ordinii – care a fost adresată doar turcilor. Însă oamenii, cunoscând din experiențele anterioare că predarea armelor însemna sinucidere, au refuzat să o facă. Armata rusă a folosit această situație ca pretext pentru a ataca satele turcești, în special cele din  Rodopi și în jurul Didymoteicho. La fel au procedat și membrii Societății Bulgare de Gimnastică...

În ciuda tuturor presiunilor, luptătorii din Rodopi, în special din regiunile Kărgeali, Devin și Ropçoz, nu și-au predat armele și s-au apărat. Mai mult decât atât, ei și-au înființat propria administrație în zona pe care o controlau. Aveau propria jandarmerie, propriile tribunale și administrații locale. Pe scurt, Guvernul Provizoriu al Rodopilor a continuat să existe și să funcționeze. Cât de justificată a fost decizia musulmanilor și turcilor de a nu-și preda armele este demonstrată de experiențele populației neînarmate din Rumelia de Est, care era teritoriu otoman.

S-au folosit toate mijloacele posibile pentru a împiedica întoarcerea celor care au fugit pentru a-și salva viața de război și masacre, în timp ce alții care rămăseseră au fost supuși la tot felul de presiuni și persecuții pentru a-i determina să plece. Cu toate acestea, niciunul dintre criminalii transformați în eroi de psihologia de masă bolnavă nu a fost pedepsit pentru atacurile, masacrele și violurile comise chiar și asupra copiilor de 7-8 ani.

Ambasadorul britanic la Istanbul, Layard, a declarat următoarele despre această situație: "Cred că a sosit timpul ca puterile europene care au semnat Tratatul de la Berlin să investigheze și să pună capăt definitiv persecuției și nedreptății împotriva non-bulgarilor, pentru a aduce la cunoștința Europei tratamentul nejustificat la care sunt supuși musulmanii de către bulgarii și oficialii din Rumelia de Est. Este regretabil că puterile europene care anterior au condamnat acțiunile oficialilor otomani și ale başibuzucilor împotriva bulgarilor, acum ignoră atrocitățile comise împotriva bărbaților, femeilor și copiilor musulmani din Kărgeali, doar pentru că sunt musulmani."