Moarte și Exil: Războiul Ruso-Turc din 1877–1878

Războiul Ruso-Turc din 1877–1878 (conform calendarului Hijri războiul a început în 1293) este simbolul masacrelor, morților și suferințelor, o perioadă în care lacrimile s-au uscat, în care sufletul uman nu mai putea simți nici măcar durerea, parcă era înghețat. Toți locuitorii din Rodopi erau uimiți de ceea ce au văzut. Pentru că realitatea atacului și a masacrului, adică tragedia umană despre care doar auziseră până în acea zi, se întruchipa acum în fața ochilor lor plini de teamă, disperare și implorare.  Justin McCarthy descrie evenimentele după cum urmează: "În Komotini, aproximativ 50 000 de refugiați au fost înregistrați în evidențele Casei Guvernului, existau câteva mii care nu au fost înregistrați; el (Cullen, numit de consulul Fawcett reprezentant al Angliei) i-a văzut în munți, prea epuizați pentru a mai putea merge câteva ore până în oraș pentru a primi acea mizerabilă sumă de bani pentru mâncare pe care guvernul le-o putea oferi. Mulți dintre ei au murit de febră tifoidă sau dizenterie; alte mii zăceau pe străzile orașului într-o stare de mizerie, murdărie și boală de nedescris. Cu toate acestea, el  (Cullen) și-a dat seama că, dacă condițiile celor din Komotini erau rele, mulțimea mizerabilă din munți se afla în condiții incomensurabil mai rele. Mii de femei și copii mureau de foame după o agonie lentă la un pas de o posibilă mână de ajutor. Doar într-un singur loc, Cullen a văzut femei și fete îngrămădite laolaltă cu vârste cuprinse între 14 și 65 de ani, goale ca nou-născute pentru că zdrențele în care fuseseră învelite le căzuseră de pe corp la pământ."

Imperiul Otoman urmărea neajutorat evoluțiile cu mâinile legate. Teama și neliniștea cauzate de incertitudine au atins apogeul. Cu toate acestea, teama și neliniștea resimțite de statele europene, în special de Marea Britanie, în fața înaintării armatei ruse nu era mai mică decât a Imperiului Otoman, care risca să fie ocupat și a cărui capitala era amenințată. Pentru că o astfel de evoluție ar putea amenința interesele britanice în Orient. În plus, Canalul Suez, care fusese deschis traficului la 17 noiembrie 1869, și, respectiv, o parte importantă a comerțului cu Orientul, putea ajunge sub controlul Rusiei. În special, colonia sa India ar urma să fie amenințată de Rusia. O astfel de evoluție ar fi un coșmar pentru Londra.

Aproape toate statele europene sunt îngrijorate de această situație. Germania și Austro-Ungaria, și în special Germania, nu sunt mai puțin tulburate decât Anglia. Pentru că această țară în curs de industrializare rapidă, care s-a unificat în 1871, are nevoie de noi piețe. Cu toate acestea, ea a rămas cu mult în urmă în cursa colonială, iar cea mai potrivită zonă geografică pentru aceasta acum este Europa Centrală, care se află în imediata sa apropiere. Însă Bulgaria Mare, care a fost înființată prin Tratatul de la San Stefano și se află sub influența Rusiei, împiedică planurile Germaniei și Austro-Ungariei de a ajunge în portul Salonic și, de acolo, în Orientul Mijlociu.

De fapt, întreaga Europa era deranjată de faptul că Rusia dobândea atât de multă influență în regiune. Pentru că acest lucru ar fi însemnat că ea va putea controla soarta atât a Imperiului Otoman, cât și a Europei. Anglia a preluat inițiativa de a rupe tratatul. Totuși, nu o face din dragoste pentru Imperiul Otoman. Ea acționează astfel doar pentru că interesele sale o obligă să facă acest lucru. Ambasadorul britanic la Istanbul la acea vreme spunea următoarele pe această temă: "Politica de susținere a Türkiye, care a fost apreciată și adoptată de cei mai mari oameni de stat, nu este o politică care poate fi distrusă de evoluțiile din ultimele luni, care nu au nimic de-a face cu ea. Urmărim această politică nu din dragoste abstractă pentru turci și religia lor, ci exclusiv pentru propriile noastre scopuri și securitate. Ea se bazează parțial pe principiul că Türkiye este un obstacol în calea ambițiilor Rusiei în Est și că sultanul, care era considerat și calif al musulmanilor, având milioane de supuși musulmani, este, dacă nu un aliat util, cel puțin un aliat necesar din perspectiva Angliei."

Ceea ce observăm, atunci, când abordăm problema din perspectiva britanicilor, este o politică externă foarte realistă și rațională. Pentru că, în relațiile internaționale, relațiile bazate pe interese, nu relațiile de prietenie, se află în prim-plan. Acest lucru va fi vizibil în evoluția relațiilor anglo-ruse care va avea loc foarte curând. După Tratatul de la San Stefano, Marea Britanie, care vedea în Rusia cea mai mare amenințare, își va schimba politica odată cu apariția pe scena istoriei a Germaniei ca mare putere economică și a rivalității sale în est. Și nu la foarte mult timp după acest tratat (nu trecuseră încă nici 20 de ani) ea va semna tratate cu Franța în 1904 și cu Rusia în 1907.