Moarte și Exil: Tratatul de la San Stefano din 3 martie 1878

Profitând de cererea Imperiului Otoman, Rusia s-a așezat la masa negocierilor de pace în urma cărora, la 3 martie 1878, cele două țări au semnat Tratatul de pace de la San Stefano. Istanbulul a rămas neatins, însă, viitorul întregului Imperiu Otoman a fost pus în pericol odată cu semnarea tratatului.

Da, viitorul Imperiului Otoman a fost compromis odată cu tratatul. Pentru că acesta era literalmente o condamnare la moarte pentru Imperiul Otoman. Potrivit Angliei, prin acest tratat, Imperiul Otoman a devenit un satelit al Rusiei. În primul rând, despăgubirile de război cerute în valoare de 5 milioane 500 de franci reprezentau o povară pe care Imperiul Otoman, care deja intraseră în faliment, nu o putea plăti. Ce urma să se întâmple când nu-și va putea îndeplini obligația? Răspunsul la această întrebare era clar indicat în tratat. În consecință, pe lângă cedarea teritoriilor din est precum Batum, Ardahan, Kars și Bayazıt, Basarabia i-a revenit Rusiei în schimbul cedării Dobrogei către România. De fapt, această idee a stat la baza solicitării Rusiei a despăgubirilor de război, care erau prea mari pentru ca Imperiul Otoman să le poată plăti.

Odată cu tratatul, Serbia, România și Muntenegru și-au mărit teritoriul, dobândind independența deplină. Bosnia și Herțegovina a devenit autonomă sub supravegherea Austriei și a Rusiei. Iar cel mai important, a fost înființată Bulgaria Mare. Astfel, teritoriile europene ale Imperiului Otoman au fost împărțite în două părți-Albania și Tracia de Est-, rămânând separate una de cealaltă. Conform tratatului, nou principat bulgar și provinciile armene din est au intrat, de asemenea, sub protecția Rusiei. Pe scurt, tratatul nu a fost altceva decât o pedeapsă capitală pentru Imperiul Otoman.

Prin tratat a fost înființat Principatul Bulgariei, cuprinzând 16 sangeacuri din provinciile Dunărene, Edirne și Salonic, unde trăiau 3 milioane 900 de mii de nonbulgari față de 2 milioane 580 de mii de bulgari. Acum singura realitate era existența Bulgariei Mari, de la Dunăre la Marea Egee, de la Marea Neagră la Lacul Ohrid, într-o geografie în care bulgarii erau în minoritate, iar noul stăpân al Balcanilor devenise Rusia.

Imperiul Otoman era mâhnit din cauza tratatului, dar se resemnase cu soarta sa, cel puțin pentru moment. Totuși, au existat și cei cărora nu le-a plăcut rezultatul și care nu erau mulțumiți de soarta lor. Puterile coloniale ale perioadei, precum Franța, Germania, Austro-Ungaria și, mai ales, Anglia, nu se simțeau în largul lor din cauza faptului că Rusia câștigase atât de multă influență în Balcani datorită Bulgariei Mari. Toate statele europene căutau oportunitatea de a anula sau a amenda tratatul. Această ocazie le va fi oferită de musulmanii din Rodopi și de Guvernul Provizoriu înființat de aceștia, despre existența căruia nici nu știau până ieri și tragedia cărora nu îi interesa deloc.

Guvernul Provizoriu a fost înființat în satul Karatarla (în bulgară Cerna Niva) din comuna Sultanyeri la 4 martie 1878 conform unei surse, iar conform altei surse la 16 mai 1878. „Protestăm ferm împotriva Tratatului de la San Stefano. Trimiteți pe oricine doriți să vadă marea diferență dintre locurile conduse de musulmani și țara condusă de ruși și bulgari. Vă cerem să nu acordați nici un centimetru de pământ de la sud-vest de Evros Bulgariei noi. Pentru că cele 4 milioane de musulmani aflați sub conducerea noastră ar prefera să piară decât să se supună unui guvern care și-a defăimat numele cu crime nemaiauzite și care a fost întotdeauna dușmanul nostru”. 16 mai 1878

Prin această declarație marcantă, guvernul din Rodopi a apărut pe scena istoriei politice. Apariția acestuia s-a datorat ocupării regiunii de către Rusia țaristă și masacrelor comise de armata rusă și comitagii bulgari. Cu alte cuvinte, încă din primul moment Rusia, care dorea să stabilească un stat bulgar independent pe teritoriul Bulgariei de astăzi, și-a bazat întregul plan de război pe distrugerea și expulzarea turcilor din regiune. Ca urmare a acestei evoluții, sute de mii de turci au trebuit să fugă în zone sigure în fața armatei ruse.

Munții Rodopi erau o zonă geografică importantă în care se refugiau oamenii care se îndreptau spre est cu destinația Istanbul. Deoarece majoritatea locuitorilor de aici erau musulmani, adică turci, și datorită reliefului său accidentat, era o regiune foarte sigură. Atât de mult încât și armata rusă, în loc să piardă timpul în Rodopi, a avansat rapid de-a lungul câmpiei Plovdiv și s-a îndreptat direct spre Edirne. De fapt, acest lucru ar fi mai corect exprimat drept forțat. Pentru că armata rusă dorea în special să intre în Kărdjali, dar a întâmpinat aici o mare rezistență.

Turcii, sub comanda lui Murat Aga din satul Fındıcak, au învins armata rusă și pe comitagii bulgari, care încercau să preia controlul asupra regiunii. Murat Aga i-a împiedicat să intre în oraș pe soldații și oficialii bulgari, care venise după Tratatul de la Berlin, luându-le chiar și armele, iar după război el a fost răsplătit de sultanul Abdülhamid, care îl întrebase ce dorește ca recompensă. Murat Aga, un om curajos cu inimă mare, a cerut un lucru mărunt: Să fie agent de poliție... Cererea sa a fost acceptată și el a servit ca agent de poliție în satul Mahmutlu până la sfârșitul vieții sale.