Tensiunile Azerbaidjan - Armenia

Armenia și-a arătat agresivitatea și în Nagorno-Karabah după Tovuz. Operațiunile militare ale Azerbaidjanului au fost mai eficiente în comparație cu atacurile armene de duminică care au început cu deschiderea focului asupra civililor. Baku a reușit să preia controlul asupra a mai multor sate aflate sub ocupație. Se pare că Erevanul și-a făcut calcule greșite și nu a acordat importanță cuvenită mesajului Ankarei ”Sprijinim Azerbaidjanul cu toată puterea noastră”. Deși, după atacul din 12 iulie asupra regiunii Tovuz prin care trec liniile energetice și care se află la 100 km de Nagorno-Karabah, Baku a făcut pregătiri serioase. Iar în exercițiile militare comune a fost demonstrată și inteligența militară a Turciei. Este foarte dificil de spus că conflictul dintre Armenia și Azerbaidjan va fi lăsat să se transforme într-un război prelungit. În plus după apelurile ONU și NATO copreședinții grupului OSCE de la Minsk au solicitat oprirea conflictului.

Articolul Directorului Departamentului pentru Cercetări în domeniul securității al fundației SETA conferențiar universitar, Murat Yeșiltaș.

În zilele următoare, vor crește presiunile asupra ambelor părți implicate de a reveni la negocierile Grupului Minsk. Atitudinea agresivă a Armeniei este ceea ce a făcut negocierile de la Minsk neproductive și a asigurat ca conflictul armat să fie singura soluție. Erevanul este acela care a ocupat în 1991 20 la sută din teritoriile Azerbaidjanului și nu a respectat cele patru rezoluții ale CSONU care au îndemnat eliberarea regiunilor ocupate.  Deși Protocolul de la Bishkek din 4-5 mai 1994 a asigurat instaurarea unui armistițiu este inacceptabil faptul că Nagorno-Karabah și 7 regiuni ale Azerbaidjanului se află sub controlul armean. Deci este clar că acest conflict din Caucazul de Sud este o bombă gata să explodeze în orice moment. Este de asemenea evident că țările precum Rusia, Turcia și Franța vor fi active în competiția de putere din cauza acestui conflict.  

E destul de semnificativ faptul că conflictul în regiunea Nagorno-Karabah reîncepe atunci când tensiunile în Mediterana de Est se diminuează și este mult așteptată vestea despre reluarea ”discuțiilor exploratorii” între Turcia și Grecia. Primul lucru care vine în minte este că Rusia a vrut să lege de sine Erevanul care dădea semne de apropiere de SUA prin alimentarea conflictului Armenia-Azerbaidjan. Și faptul că Erevanul s-a adresat imediat pentru ajutor Moscovei arată că ea a reușit acest lucru. Așadar, întrebarea este: Care ar putea fi motivul pentru care Moscova, care nu a încetat niciodată să considere Caucazul una din zonele sale de influență, a încurajat Erevanul? Oare deschide Moscova cu izbucnirea conflictului Armenia-Azerbaidjan un nou spațiu de concurență cu Ankara după Siria-Idlib și Libia? Ori asigură ca Ankara să se implice în noi zone militare? Sau încearcă să-și creeze avantaje pentru noi negocieri în Siria și Libia? Este prea devreme pentru a obține răspunsuri la aceste întrebări. Cu toate acestea, este clar că SUA aflată în perioada electorală și UE dezorganizată sunt considerate să rămână pasive.

Moscova arată încă o dată că poate câștiga putere provocând conflicte și ciocniri. Iar capitalele occidentale care au rămas pasive în Georgia, Ucraina și Belarus vor înghiți politica Rusiei de a umple golurile de putere? Vom vedea care va fi impactul lobby-ului armean în SUA unde vor avea loc alegerile prezidențiale. Un lucru este cu siguranță clar. A apărut un spațiu geopolitic gol întinzându-se din Libia până în Mediterana de Est, Siria și Caucaz. Lumea noastră post-Covid-19 se îndreaptă treptat în incertitudinea și lupta pentru putere ce au existat după primul război mondial. Retragerea parțială a SUA și incapacitatea UE de a forma politica externă facilitează mișcările Rusiei de a umple noile viduri de putere.

Capitalele occidentale care critică apropierea Ankarei de Moscova, trebuie să vadă faptul că Turcia echilibrează parțial Rusia în Libia, Siria și Caucazul de Sud. Este timpul să ne uităm la realitățile geopolitice nu din perspectiva ideologică ci din perspectiva raționalității intereselor strategice.