Evoluțiile din Libia

Agenda zilei - 27

1448447
Evoluțiile din Libia

În lumina ultimelor evoluții, status quo-ul și controlul terenului în Libia nu sunt definitive; ci temporare. Cu toate acestea, direcția evoluțiilor este legată de liniile roșii pe care părțile le-au declarat implicit sau explicit și modul în care aceste linii vor fi depășite. Este clar că liniile roșii ale GNA și principalului său susținător - Turcia vor include dar nu vor fi limitate cu Al-Kufrah și Sirte: eliminarea milițiilor și mercenarilor lui Haftar din teritoriile controlate de ei, asigurarea autorității statului  pe tot teritoriul și stabilității economice. Negocierile diplomatice și politice nu se exclud la nicio etapă în timpul realizării acestui obiectiv; însă cu toate acestea, și metodele militare nu trebuie excluse atunci când  este nevoie.

Articolul Directorului Departamentului pentru Cercetări în domeniul securității al fundației SETA  conferențiar universitar, Murat Yeșiltaș.

După eșecurile suferite pe teren, Hafter nu mai are luxul de a determina o linie roșie individuală. În schimb, liniile roșii în cauză sunt trase direct sau indirect de susținătorii lui. De exemplu, Rusia deși susține că nu este prezentă militar în mod oficial în Libia, pe lângă activitatea sa în cadrul Wagner a transferat recent avioane de război forțelor Hafter pentru a împiedica GNA să preia controlul asupra lui Sirte și al-Kufrah.

Franța după ce a înțeles că nu va putea obține rezultate din investițiile făcute de-a lungul a mai mulți ani în Haftar, pe de o parte face apel la încetarea focului, și pe de alta, acuză Turcia care este factorul principal al  retragerii lui Haftar, pentru a salva cel puțin o parte. Scopul este izolarea Turciei de procesul din Libia. Această atitudine a Franței a fost de asemenea influențată,  fără îndoială, de influența geopolitică pe care Franța a pierdut-o în lupta pentru putere în estul Mediteranei.

Emiratele Arabe Unite și Arabia Saudită încearcă să nu iasă în evidență în proces și să-și reducă la minimum pierderile în Libia și să rămână în ecuație prin intermediul Egiptului și Ligii Arabe. În acest moment, se poate spune că Egiptul demonstrează o atitudine mai directă față de ultimele evoluții, cu efectul dependenței sale economice și politice de Emiratele Arabe Unite și Arabia Saudită.

Administrația al-Sisi, care a trecut la acțiune pe 6 iunie, când forțele GNA au lansat „Operațiunea Calea Victoriei” pentru a prelua controlul asupra Sirte și Al-Kufrah după ce au recuperat tot vestul Libiei, s-a reunit la Cairo cu Haftar și Akile Salih și a cerut încetarea focului și lansarea unui proces politic. Această propunere întitulată „Declarația de la Cairo” a fost puternic sprijinită de toți susținătorii lui Haftar. Însă, GNA a declarat că este  imposibilă instaurarea unui armistițiu înainte de eliberarea orașelor Sirte și Al-Kufrah, după care în data de 20 iunie al-Sisi a declarat Sirte și Al-Kufrah drept liniile lor roșii și a avertizat că ei vor lansa o intervenție militară în Libia dacă aceste regiuni vor trece în alte mâini.

Este inevitabilă redistribuirea puterii în Libia și în regiune. Zilele următoare vor determina soarta Libiei. Evoluțiile din Libia vor contura, fără îndoială, evoluțiile din regiune.



Ştiri din aceeaşi categorie