Agenda balcanilor 12/2017

Balcanii şi eschivarea faţă de identitatea balcanică

Balcanii sunt cunoscuţi ca cea mai problematică regiune a continentului european de-a lungul istoriei spunându-i-se şi “butoiul cu pulbere”. În conştiinţa ţărilor vest-europene Balcanii sunt cunoscuţi pentru conflicte, violenţă şi aglomeraţie. De asemenea, cuvântul balcani fiind şi denumirea unei zone geografice este utilizat ca atribut al unei identităţi culturale şi politice aparte. Ţările balcanice refuză însă existenţa unei identităţi balcanice aparte şi încearcă să se arate ca o parte integrantă a culturii şi lumii occidentale.  

Geografia Balcanilor nu a avut un nume comun, până la începutul secolului al 19-lea având diferite denumiri. Pentru prima dată în anul 1809 geograful german August Johann Zeune inspirându-se după numele munţilor Balcani care taie pe orizontală Bulgaria a denumit întreaga regiune Balcani. După aceea utilizarea cuvântului Balcani s-a răspândit ca un nume de zonă geografică. Dar cu toate acestea, nu au fost clar delimitate graniţele Balcanilor până în zilele noastre. Cu alte cuvinte, nu există o înţelegere între diferiţi scriitori cu privire la ţările care fac parte din Balcani. Însă neclaritatea graniţelor geografiei balcanice nu constituie o problemă. Problema constă în faptul că acestui cuvânt îi este atribuită o identitate culturală şi politică încărcată de nivelul prejudecăţilor. 

 Percepţia Balcanilor în ţările occidentale conţine destul de multe elemente negative. Înainte de orice este răspândită preconcepţia precum că Balcanii nu sunt o parte a civilizaţiei occidentale.

Nu numai Otomanii chiar şi Bizantinii, din cauza factorilor culturali şi religioşi erau percepuţi ca “ceilalţi” ai Europei. Călătorii care au vizitat Balcanii în secolul al 19-lea au descris în general aceste locuri ca o regiune diferită, ciudată şi necivilizată îndeajuns. Pe de altă parte,  o parte importantă din literatura balcanică a ţărilor occidentale s-a dezvoltat în perioadele de criză din această regiune.

 De aceea, occidentalii continuă să-şi amintescă despre Balcani ca fiind o zonă care constituie un pericol pentru securitatea Europei, rămasă în urmă din punct de vedere economic, cultural şi politic, un loc unde ura etnică a rămas mereu vie. Chiar şi în romanele şi filmele occidentale Balcanii sunt descrişi ca o ameninţare.   

Cuvântul “balcanizare” inventat o dată cu războiul Balcanilor din anii 1912-1913 indică faptul că problema Balcanilor este percepută ca a unei regiuni de sine-stătătoare. Cu influienţa percepţiilor ideologice din perioada războiului rece, Balcanii au fost văzuţi ca o zonă totalitară şi comunistă care sta în faţa Occidentului democratic şi capitalist. İar războaiele petrecute în anii 1990 în fosta İugoslavie a adus din nou popularitatea cuvântului “balcanizare”, făcând ca prejudecăţile cu privire la această regiune să învie. După părerea Mariyei Todorova, istoric al Balcanilor, cuvântul “balcanizare” prin noul său înţeles pune accent pe fărâmiţarea marilor state indicând însă şi un stil de viaţă bazat pe înapoiere, primitivism şi barbarie.

  În afara existenţei percepţiei negative asupra Balcanilor, în timpul continuării lărgirii Uniunii Europene spre Europa de Est, în anii 1990, ţările din Balcanii de Vest nu se situau nici măcar la coada rândului de intrare în Uniune. Toate acestea au iniţiat o fugă de identitatea balcanică. S-au comporat ca şi cum cei cu identitate balcanică nu ar avea loc în Uniunea Europeană. Partea interesantă a acestei probleme este că pe când unele ţări din regiune subliniau faptul că “sunt europene”, continuau să-şi învinuiască vecinii cum că ar fi “balcanici”. De exemplu, Slovenia încercând să-şi facă un loc în Uniunea Europeană, transmitea un mesaj de genul: “noi suntem europeni iar Croaţia nu este”. Mesaje asemănătoare au fost transmise de către Croaţia pentru Serbia, şi de către Serbia pentru Bosnia-Herţegovina. Deşi în zilele noastre Croaţia este membră a Uniunii Europene, continuă, folosind ca dovadă evenimentele culturale şi istorice, să declare că nu este o ţară balcanică. În acelaşi fel şi România şi Slovenia refuză să se descrie ca ţară balcanică. Pentru a scăpa de identitatea balcanică în perioada de după 1990 unele popoare balcanice au început chiar să-şi scrie o istorie nouă. În acest cadru, s-a încercat separarea istoriei aferente identităţii sale istorice de evoluţia istorică a identităţii vecinului său arătat ca balcanic.  

Când vine vorba de turci, scrierea istoriei Balcanilor devine şi mai problematică. Deoarece  independenţa ţărilor balcanice a fost câştigată în urma revoltei acestora faţă de Statul Otoman, identitatea naţională a acestora s-a dezvoltat conţinând preconcepţii potrivnice faţă de Statul Otoman şi valorile sale. De aceea, chiar şi în zilele noastre naţionaliştii din ţările balcanice au tendinţa să acuze din când în când perioada otomană pentru greşelile şi ghinioanele din ţările lor.            

Aţi ascultat programul pregătit de către Dr. Erhan Turbedar.