Avem un mesaj de la İbn-i Haldun

 Abdurrahman bin Muhammed bin Haldu (1332-1406) este unul dintre cei mai mari ganditori din tradiția islamica și este cunoscut pentru capodopera Muqaddima. İn comparatie cu oricare alt ganditor, a scris mult mai multe opere in domenii precum: istorie, cultură, societate, civilizație şi politică. Observatiile profunde pe care le-a efectuat asupra Africii de Nord, care reprezinta o parte din el, in mod surprinzator, l-au indreptat catre dezvoltarea conceptului de civilizatie mondiala şi istorie universala. 
 Avand capacitati intelectuale superioare şi o gamă largă de interese, răspândite in toate câmpurile informationale fundamentale, İbn-i Haldun a fost un om de acțiune şi in acelaşi timp un cugetator. Unii îl consideră fondator al sociologiei.Istoricii ii admira înțelepciunea care reise din cartile sale, in ceea ce priveşte ascensiunea şi declinul marilor puteri. Marxiștii il elogiaza datorita ideilor sale, care penetreaza puterea de modelarea a relatiilor sociale şi a atitudinilor individualiste in anumite conditii economice. De secole, oamenii de stat și istoricii otomani au analizat şi au utilizat conceptul de asabiyyah (coeziune socială/solidaritate de grup) pentru a explica succesul şi eşecul imperiului. Unii il considera cel mai mare filosof al civilizației sale. Este o personalitate care a lasat in urma cugetari persistente in domenii de interes extrem de extinse.
 
Acum, intr-o epoca a dezorganizarii globale şi a nesiguranței ascendente în care trăim, İbn-i Haldun are un mesaj pentru noi toti. Dacă istoria este un martor, iar pentru İbn-i Haldun este
cu siguranță, el ne spune urmatorul lucru: cheia prosperitatii spirituale şi materiale intr-o societate consta in unitate și solidaritate. Omul reprezinta o "entitate politică", datorita faptului ca este nevoit sa coexiste, ca o nevoie fireasca, datorita necesitatii de a-şi atinge potențialul, pentru a fi "civilizat" şi pentru a-şi satisface nevoile fundamentale, pentru a-şi continua şi pentru a-şi proteja rasa. Forțele distructive inerente naturii umane, se strunesc atunci cand oamenii invata cum sa convietuiasca şi cum sa se ajute reciproc. Acest lucru presupune existența unei serii de principii morale și politice, care pot fuziona în jurul lor. Mai important, nicio civilizație nu poate exista fără fundamentul metafizicului. Conservandu-şi unitatea, puterea și rezistenta, cei care şi-au pierdut coeziunea socială și solidaritatea de grup, sunt acaparati de catre cei care şi le insuşesc. 
 
İntrebarea de bază pentru İbn-i Haldun era ce ii tine uniti şi conectati pe oamenii care apartin de un grup. Aceasta este baza dominatiei (stapanirii) sau baza tuturor culturilor, civilizatiilor
şi puterilor politice. Fără ca această componentă esențială niciun grup, trib, clan sau o societate mai larga nu ar fi putut sa obtina puterea politica, nu ar fi putut sa construiasca o viata urbana și nu ar fi putut s-o protejeze. İata, aici ne intalnim cu conceptul de "asabiyyah" ce apartine lui İbn-i Haldun, care inseamna solidaritate de grup și coeziune socială. (Dificultatea de a traduce in alte limbi acesta conceptualizare, denumita "asabiyyah", ce apartine lui İbn-i Haldun şi diferitele incercari efectuate pentru a fi transpusa in celelalte limbi confirma importanța majoră a acestui concep.) 
 
"Asabiyyah" este liantul care leagă un grup. İn acelaşi timp, asigura stabilirea ordinii şi pacii intre cei ce fac parte din grup, le ofera abilitatea şi forta necesare pentru a se proteja împotriva atacatorilor externi. İi pregateşte pentru construirea civilizatiei.
 
Cu toate acestea, în același timp, aceasta situatie este punctul in care ne confruntam cu o dilema halduniana mare: un grup devenit puternic şi solidar prin conceptul "asabiyyah" işi pierde sentimentul de solidaritate şi de coeziune socială, atunci cand omul atinge civilizatia şi cand trece la viata urbana. Atunci cand incep sa se bucure de confortul şi avantajele vietii civile aduse de urbanizare, oamenii sunt dezinteresati fata de propria protectie impotriva atacului, care apără caracteristicile războinicului şi "virtutile beduinului", devin leneși și "prea maturi". Asumarea de catre ceilalti este doar o chestiune de timp.
 
İn paradigma halduniana pretul civilizatiei consta in pierderea trasaturilor principale ale coeziunii sociale şi ale solidaritatii de grup, care au ieşit la lumina impreuna. Cei care şi-au pierdut coeziunea socială şi solidaritatea de grup işi vor pierde şi demnitatea. În acest caz, ea devine o temă recurentă: ascensiunea şi declinul prin intermediul triburilor, națiunilor, statelor și imperiilor este un ciclu social nesfârșit. İbn-i Haldun a estimat o perioada care cuprinde putin mai mult de o suta de ani, adica perioada a patru generatii, ca reprezentand aproximativ viata unui astfel de ciclu. De asemenea, credea ca cea mai importanta baza a coeziunii sociale este inrudirea. Conform lui nu exista o legatura care se poate aplica şi o legatura mai solida ce conecteaza oamenii. Nimeni nu poate indrazni sa atace legaturile de rudenie puternice. Cu toate acestea, cu cat incep sa se transforme in indivizi ce apartin unui mediu urban-civilizat şi sa traisca la oraş, oamenii își pierd sentimentul de rudenie. İbn-i Haldun credea ca aceasta este rudenia şi nu vedea o cale de ieşire din dilema: poti sa atingi civilizatia, viata urbana şi puterea prin intermediul asabiyyah, adica prin intermediul coeziunii sociale/solidaritatii de grup; insa, când începi să te bucuri de beneficiile vieții civilizate şi de beneficiile permanente,  coeziunea dispare.
 
Evident, această teorie halduniana are sens când este vorba de grupuri mici precum tribul, dar unitățile sociale mai mari şi reunirea statelelor, imperiilor sunt insuficiente in explicarea formarii lor. Mai mult decât atât, aceasta teorie a lui İbn-i Haldun este testata de complexitatea lumii moderne în care trăim. Ei bine, ce facem în această situație? İi vom arunca teoria, fluturand-o, mentionand ca nu se potriveşte timpului şi caracterului tribal? Răspunsul e nu. Ceea ce trebuie sa facem este sa extindem şi sa reanalizam, in plan global şi urban, intr-o forma mai larga analizele lui, pentru a intelege problemele fundamentale despre civilizatie şi urbanizare, coeziune, pe de o parte, dar, in acelaşi timp, sa continuam problematizarea conceptului de solidaritate de grup şi coeziune sociala, bazata pe legaturile tribale şi de rudenie, pe de alta parte. Acest lucru este o sarcina urgentă pentru lumea musulmană de astăzi, care suferă, in special, din cauza lipsei de coeziune socială și de unitate civilizațională. Statele slabe şi fara succes, actorii din afara statului, tribalismul, sectarismul, naționalismul etnic, precum și multe alte probleme priveaza comunitățile musulmane de orice liant, care sa materializeze resursele sale intelectuale şi materiale pentru civilizatie şi cultură şi care sa protejeze impotriva agresorilor. 
 
Conceptele solidaritate de grup şi coeziune socială ale lui İbn-i Haldun se refera la al 46 vers din sura Al-Anfal din Coran: "Dați ascultare lui Allah și trimisului Său, nu va certati (nu va lasati prada neintelegerilor), căci altminterea veti fi slab, iar forța va disparea (din mainile voastre). Fiţi răbdători! Cu siguranta, Allah este cu cei rabdatori." Cand oamenii dintr-o natiune sau dintr-un grup incep sa se uneasca, intr-un mod distuctiv, aceştia işi pierd directia, adica ezita, osciland in toate segmentele vietii şi ale puterii. Pentru societățile musulmane contemporane este timpul potrivit pentru a-l citi pe İbn-i Haldun, daca este luata in considerare situația proastă in care se afla in prezent. Pentru a sustine atât coeziunea socială, cat şi civilizația urbană, acest lucru poate fi o sarcina herculiana. Dar, trebuie să luam în considerare aceasta provocare, pentru a depăși multe dintre bolile noastre moderne.