Rouhani despre negocierile cu SUA

Rouhani a declarat că suspendarea parțială a angajamentelor administrației din Teheran este o reacție la adresa părților care încalcă spiritul acordului.

1221761
Rouhani despre negocierile cu SUA

Președintele iranian Hassan Rouhani a spus că în caz dacă administrația americană va solicita negocieri, sancțiunile ar trebui ridicate și regimul iranian ar trebui să accepte  să se așeze la masa negocierilor.

Rouhani a susținut un discurs după încheierea reuniunii Consiliului de Miniștri ce a avut loc în capitala Teheran, și s-a referit la eventualele negocieri cu Statele Unite.

Rouhani a marcat că acceptarea negocierilor cu o persoană care exercită presiuni asupra Iranului (referindu-se la președintele american Donald Trump) nu este altceva decât o capitulare și a subliniat că în caz dacă SUA sincer dorește negocieri atunci administrația americană ar trebui  să creeze condiții necesare pentru lansare acestora și în primul rând să ridice sancțiunile și să  accepte ordinea stabilită în baza votului poporului iranian.

Reamintind că Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) verifică implementarea acordului nuclear și a anunțat recent că activitățile nucleare ale Iranului sunt pașnice, Rouhani a declarat că suspendarea parțială a angajamentelor administrației din Teheran este o reacție la adresa părților care încalcă spiritul acordului.

Rouhani a declarat că, după împlinirea termenului de 60 de zile acordat țărilor UE și părților acordului nuclear, ei vor lua noi măsuri.



Ştiri din aceeaşi categorie