Erdogan și Nazarbaiev au susținut o conferință de presă comună
Președintele Recep Tayyip Erdogan și președintele Kazahstanului Nursultan Nazarbaiev au susținut o conferință de presă comună la palatul prezidențial
Președintele Recep Tayyip Erdogan și președintele Kazahstanului Nursultan Nazarbaiev au susținut o conferință de presă comună la palatul prezidențial după întrevederea tete-a-tete și participarea la reuniunea Consiliului de Cooperare la Nivel Înalt între Turcia și Kazahstan.
Erdogan, reamintind că s-a întâlnit cu omologul său kazah în data de 3 septembrie în cadrul celui de-al șaselea Summit al Consiliului Turcic care a avut loc la Kazahstan, a marcat că în cadrul întâlnirii de astăzi au avut posibilitatea de a discuta într-o manieră sinceră toate subiectele de pe agenda bilaterală.
Președintele Erdogan a comunicat că în cadrul Forumului de investiții desfășurat la Ankara ieri peste 20 de documente cu un portofoliu de aproximativ 2 miliarde de dolari au fost semnate de către instituțiile respective și companiile din sectorul privat din ambele țări.
„În contextul discuțiilor bilaterale am avut un schimb de opinii cu privire la lupta împotriva FETO” a marcat Erdogan și a adăugat că au abordat detaliat amenințarea reprezentatăde această organizație la adresa Turciei, poporului turc și țărilor în care își desfășoară activitățile.
Au fost de asemenea discutate subiectele actuale din domeniile economic, comercial, cultural, educațional și cel de apărare.
A avut loc și o ceremonie de semnare a acordurilor bilaterale.