Moarte și exil: Evoluțiile din Batak
"Dar aceasta a fost o abordare unilaterală și polarizată asupra a ceea ce s-a întâmplat în Balcani. Așa că pentru politicienii și cititorii de ziare europeni nu mai existau victime musulmane în revoltele din Bulgaria. Această abordare a avut ca rezultat o creștere semnificativă a dozei de violență împotriva musulmanilor în timpul revoltelor. Toate obstacolele în calea masacrării și exilării musulmanilor au fost acum înlăturate".
Însă cum se va face acest lucru și de către cine? Pentru că rebelii bulgari nu o puteau face singuri. De fapt, Benkovski, unul dintre liderii rebeliunii, a fost conștient și el de acest lucru și, după reprimarea rebeliunii, arătând spre câmpiile din Marii Munți Balcani, unde se ascundea, a spus: ”Mi-am atins scopul! Am deschis o rană atât de mare în inima tiranului încât nu se va mai vindeca niciodată. Cât despre Rusia, e suficient numai să ordone”.
De fapt, rebelii bulgari, care luptau pentru independență, nu aveau altă opțiune pentru a atinge acest obiectiv. Răscoalele din 1841 de la Niș și din 1850 de la Vidin au arătat că rebeliunea a fost înăbușită într-un timp foarte scurt. În mod similar, nimic nu s-a schimbat în revoltele organizate de Comitetul revoluționar bulgar, care și-a mutat sediul la București începând cu 1860. Revoltele organizate de grupurile armate trimise au fost, de asemenea, reprimate în scurt timp. Ultima și cea mai amplă revoltă din aprilie 1876 a fost, de asemenea, înăbușită într-o perioadă scurtă de timp, în ciuda tuturor pregătirilor și a sprijinului acordat de străini.
Lovitura dată rebelilor, în special liderilor lor, nu a fost dată doar de Imperiul Otoman. Oamenii lor și poporul i-au denunțat și ei. Comitetul de organizare a rebeliunii bulgare și Rusia au ajuns, de asemenea, la concluzia că revolta nu putea duce la instaurarea Bulgariei independente și la posibilitatea ca rușii să ajungă în Balcani și spre mările calde. Ceea ce ar putea fi făcut atunci era să se intervină în situație sub pretextul că poporul creștin era oprimat și persecutat. Aceasta este ceea ce și a făcut Rusia.
De fapt, Rusia a făcut prima sa acțiune în acest sens după eșecul revoltei din aprilie 1876. Profitând de evoluțiile din Batak și de întoarcerea opiniei publice europene împotriva musulmanilor, cu alte cuvinte a turcilor, Rusia a trecut la acțiune. După înfrângerea Muntenegrului și a Serbiei, care au declarat război Imperiului Otoman profitând de revolta organizată de Comitetul revoluționar bulgar, Rusia a amenințat Imperiul Otoman cu un război și a cerut un armistițiu. Conferința de la Istanbul convocată la 23 decembrie 1876 și Protocolul de la Londra semnat la 31 martie 1877 nu au fost acceptate de Imperiul Otoman.
Statele europene au lăsat Rusia și Imperiul Otoman singure. Acestea erau condițiile de care Rusia avea nevoie. Revolta eșuată din aprilie a fost o oportunitate pentru Rusia. Rusia țaristă a răspuns fără întârziere la apelul comuniștilor veniți din munții Balcani. La 24 aprilie 1877, ea a declarat război Imperiului Otoman. De fapt, ca orice mare stat, scopul real al Rusiei era de a-și servi propriile interese, nu pe cele ale bulgarilor. Ajutorul pentru bulgari este doar partea vizibilă a sarcinii. Așadar, care a fost structura demografică a Bulgariei de astăzi, care făcea parte din Imperiul Otoman și pentru care s-au făcut calculele?
Potrivit raportului din 6 octombrie 1876 al lui Aubaret, consulul general al Franței la Ruse, numai în provincia Dunărea existau 1 milion 120 de mii de musulmani, față de 1 milion 233 de mii 500 de nemusulmani, dintre care 1 milion 130 de mii erau bulgari. Tot potrivit unui studiu realizat de Obruchev, cercetător rus, în 1868, populația totală a unor orașe din provincia Dunărea; Rusciuc, Tutrakan, Silistre, Razgrad, Shumen, Ziștovi, Nikopol era de 89 mii 469. Dintre aceștia, 33 513 erau bulgari, 49 674 erau turci, iar restul erau armeni, evrei și țigani.
Diplomatul rus Teplov a desfășurat și el o cercetare pe același subiect. Potrivit acestei cercetări, care a cuprins provinciile Dunărea și Edirne și care a fost efectuată în 1877 înainte de Tratatul de la Berlin cu scopul de a arăta că populația bulgară a fost numeroasă și pentru a crea astfel o bază legală pentru înființarea unui stat bulgar independent, în regiune existau 2 milioane 132 mii 254 de nonbulgari față de 1 milion 633 mii 695 de bulgari. Nedim İpek, pe de altă parte, dă următoarele cifre: 1 milion 715 mii 995 de bulgari față de 2 milioane 425 mii 454 de nonbulgari.
