Artefacte deosebite scoase la lumina zilei din mormintele sarmatice din Kazahstan
În urma săpăturilor efectuate în mormintele sarmatice din provincia Atrau în regiunea Mării Caspice din Kazahstan au fost descoperite artefacte vechi de secole.

Potrivit declarației făcute de guvernoratul Atrau, în ultimii 2 ani în regiune au fost efectuate săpături arheologice în kurganul (tumulul) „Karabau-2”.
În 7 din cele 9 morminte din tumul au fost găsite rămășițe umane, precum și bijuterii, arme și vase de ceramică, aparținând sarmaților, popor nomad care a trăit în regiune din secolul VI î.Hr. până în secolul IV d.Hr.
Artefactele au fost prezentate pentru prima dată în cadrul unei expoziții la Muzeul Regional și de Istorie din Atrau.
O brățară din aur cu un leopard de munte reprezentat pe ambele părți și cântărind aproximativ 370 de grame a atras atenția vizitatorilor.
Arheologul kazah, Marat Kasenov a declarat că regiunea Atrau este descrisă de oamenii de știință drept regiunea în care a domnit Imperiul Sarmațian la acea vreme și acest lucru a fost dovedit de săpăturile arheologice.
„Numărul total de artefacte antice descoperite (din perioada sarmațiană) este de aproximativ o mie. O sută dintre acestea sunt bijuterii din aur. Bijuteriile prezintă imagini ale unor animale de pradă precum leoparzi, mistreți și tigri care trăiau în regiune în acea perioadă. Ca urmare a ultimelor noastre săpături, am descoperit 2 boluri (cupe) din lemn bine conservat, care nu au mai fost văzute niciodată în țara noastră”, a susținut arheologul.