Franța emite un mandat de arestare pe numele lui Bashar al-Assad
Organele judiciare din Franța au emis un mandat de arestare pe numele lui Bashar al-Assad, liderul destituit al regimului baasist din Siria.

Ministrul francez de externe, Jean-Noel Barrot a făcut o postare pe contul său X în care a transmis următoarele:
„Justiția franceză a emis un mandat de arestare împotriva lui Bashar al-Assad. Crimele regimului, ororile căruia le-am văzut în închisoarea Sednaya, nu trebuie să rămână nepedepsite. Franța s-a mobilizat și va continua să se mobilizeze pentru a face dreptate sirienilor.”
Potrivit declarației făcute de Parchetul Național Antiterorist (PNAT) din Franța, a fost solicitată emiterea unui mandat de arestare împotriva lui Assad la 16 ianuarie, în cadrul anchetei privind moartea unui cetățean francez de origine siriană, decedat în Siria în 2017.
Potrivit surselor judiciare franceze, judecătorii însărcinați cu ancheta au emis un mandat de arestare pe numele lui Assad la 20 ianuarie, pe motiv de complicitate la crime de război, pentru omor și atacuri deliberate asupra civililor.
După răsturnarea regimului baasist din Siria, la 3 ianuarie, Barrot și ministrul german de externe Annalena Baerbock au inspectat închisoarea Sednaya, un centru de tortură din capitala Damasc.
La 15 noiembrie 2023, un tribunal francez a emis un mandat de arestare pe numele lui Assad sub acuzația de complicitate la crime împotriva umanității și crime de război.
Instanța îl acuzase pe Assad de complicitate la crime împotriva umanității și crime de război în cazul atacurilor chimice din regiunea Ghouta de Est din Siria în 2013.