În Haiti 28 de bandiți au fost omorâți într-o confruntare cu poliția
În Haiti, într-o confruntare cu poliția au fost uciși 28 de membri ai unor grupuri de răufăcători.
În regiunile Nazon, Lalue, Chirst Roi și Bois Verna din arondismentul Port-au-Prince a izbucnit un conflict între poliție și membrii grupărilor care doreau să preia controlul.
În timpul confruntărilor ce au durat câteva ore, 28 de membri ai cetei au fost prinși morți.
Purtătorul de cuvânt al Poliției Naționale, Lionel Lazarre a anunțat că membrii bandei au încercat să preia controlul asupra unor zone, însă forțele de securitate nu au permis acest lucru.
Potrivit presei locale, civilii au dat foc la 20 de membri ai grupării, inclusiv celor răniți.
În timp ce școlile, locurile de muncă și clădirile publice nu funcționau din cauza confruntărilor, oamenii nu și-au putut părăsi locuințele de frică.
Secretarul general al Organizației Națiunilor Unite (ONU), Antonio Guterres și-a exprimat îngrijorarea cu privire la creșterea violenței în Haiti și a atras atenția asupra necesității de a accelera „tranziția către procesul politic”.
Potrivit Biroului integrat al ONU pentru Caraibe (BINUH), cel puțin o mie 223 de persoane și-au pierdut viața și 522 de persoane au fost rănite în cadrul operațiunilor de combatere a violenței și împotriva cetelor din Haiti numai în perioada iulie-septembrie.