Falimentele companiilor în UE ating cel mai ridicat nivel din 2018 în trimestrul trei
Numărul de falimente ale companiilor din Uniunea Europeană (UE) a crescut cu 2,7% comparativ cu trimestrul anterior, în același timp, numărul de noi companii înregistrate a crescut cu 2,2%.
2210198
În trimestrul trei al anului 2024, numărul de falimente ale companiilor din Uniunea Europeană (UE) a crescut cu 2,7% comparativ cu trimestrul anterior, potrivit datelor publicate de Eurostat, biroul de statistică al UE. Astfel, falimentele companiilor din UE au ajuns la cel mai ridicat nivel înregistrat din 2018 încoace.
La nivelul sectoarelor de activitate, cele mai mari creșteri ale falimentelor s-au înregistrat în transporturi (+28,8%), tehnologia informației și comunicațiilor (+15,3%) și hoteluri și restaurante (+9,8%). În același timp, numărul de noi companii înregistrate a crescut cu 2,2% în trimestrul trei comparativ cu trimestrul anterior.