Emine Erdoğan va avea o întâlnire cu Secretarul General al ONU în cadrul COP29

Cea de-a 29-a Conferință a Părților la Convenția-cadru a ONU privind Schimbările Climatice (COP29) se va desfășura în perioada 11-22 noiembrie în capitala Azerbaidjanului, Baku.

2208811
Emine Erdoğan va avea o întâlnire cu Secretarul General al ONU în cadrul COP29

Prima Doamnă a Türkiye, Emine Erdoğan, urmează să se întâlnească cu Secretarul General al ONU, Antonio Guterres, în cadrul celei de-a 29-a Conferințe a Părților la Convenția-cadru a ONU privind Schimbările Climatice (COP29).

În cadrul Conferinței COP29, care se va desfășura în perioada 11-22 noiembrie pe Stadionul Olimpic din Baku, Azerbaijan, vor fi abordate numeroase aspecte importante legate de schimbările climatice, în special situația actuală în lupta împotriva încălzirii globale.

Emine Erdoğan, care îl va însoți pe președintele Recep Tayyip Erdogan în vizita oficială prilejuită de Summitul Liderilor Mondiali privind Acțiunea Climatică programat pentru mâine, va participa de asemenea la diverse evenimente în calitate de președinte al Consiliului consultativ la nivel înalt privind inițiativa "Zero Deșeuri" a ONU.

În acest context, Prima Doamnă se va întâlni mâine cu Secretarul General al ONU, Antonio Guterres. În cadrul întâlnirii vor fi discutate subiecte precum lupta împotriva schimbărilor climatice și probleme de mediu, cu accent special pe proiectul "Zero Deșeuri" inițiat sub patronajul său.

De asemenea, Emine Erdoğan se va întâlni în cadrul conferinței cu Achim Steiner, director executiv al Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD). Prin urmare ea va participa la evenimentul intitulat "Educație Ecologică", organizat în colaborare cu Fundația Zero Deșeuri înființată în cadrul proiectului său, Fundația Heydar Aliyev condusă de Mehriban Aliyeva, soția președintelui azer Ilham Aliyev, și Fundația Internațională Publică Zamin din Uzbekistan, unde se va întâlni cu tineri voluntari pentru mediu.



Ştiri din aceeaşi categorie