Companii din diverse sectoare au semnat pactul UE cu privire la inteligența artificială

Peste 100 de companii au semnat pactul Uniunii Europene (UE) privind inteligența artificială, care include angajamente voluntare.

2191519
Companii din diverse sectoare au semnat pactul UE cu privire la inteligența artificială

Comisia Europeană a anunțat că 116 companii din diverse sectoare, cum ar fi tehnologia, telecomunicațiile, sănătatea, sectorul bancar, industria auto și aviația, au semnat pactul UE cu privire la inteligența artificială.

În declarație, s-a precizat că întreprinderile și-au asumat angajamente voluntare în domenii precum strategia de gestionare, identificarea sistemelor cu risc ridicat și sensibilizarea înainte ca legislația UE privind inteligența artificială să intre în vigoare datorită ajutorul pactului.

Printre companiile care au semnat pactul se numără Microsoft, Google, Amazon, OpenAI, Hewlett Packard, IBM, Lenovo, Samsung, Qualcomm, Sap și Adobe.

Este de remarcat faptul că Meta, proprietarul platformelor Facebook și Instagram, nu a aderat la pact.

Actul UE privind inteligența artificială este așteptat să intre în vigoare în august 2026. Prin pact, se urmărește armonizarea în domeniul inteligenței artificiale în acest proces.



Ştiri din aceeaşi categorie