SUA așteaptă „transparență” de la Israel în privința uciderii activistei Ayșenur Ezgi Eygi
Statele Unite ale Americii (SUA) au cerut Israelului să efectueze imediat o „anchetă completă și transparentă” privind uciderea activistei turco-americane, Ayșenur Ezgi Eygi în Cisiordania ocupată și să comunice rezultatele acesteia.
În conferința sa de presă zilnică, purtătorul de cuvânt adjunct al Departamentului de Stat al SUA, Vedant Patel a evaluat uciderea activistei Eygi în Cisiordania, care a fost împușcată în cap de un soldat israelian.
Patel a transmis că „partenerii din Israel investighează circumstanțele incidentului și că așteaptă ca ei să-și publice concluziile”.
Descriind moartea unui cetățean american drept „dureroasă”, „alarmantă” și „tragică”, Patel s-a abținut, totuși, să condamne Israelul.
Purtătorul de cuvânt adjunct a declarat că acest incident din Cisiordania trebuie să fie pe deplin „descoperit și judecat”, adăugând că „nu vor împiedica continuarea procesului”.
Vedant Patel a menționat că este prea devreme să se discute despre concluzii și dacă acestea vor necesita măsuri suplimentare.
Ayșenur Ezgi Eygi a participat în mod activ la mișcările de solidaritate pentru susținerea drepturilor palestinienilor.
La 6 septembrie, trupele israeliene au deschis focul asupra participanților la o demonstrație pașnică împotriva extinderii terenurilor palestiniene ocupate de Israel în Cisiordania ocupată.
Activista Eygi, cu dublă cetățenie turcă și americană, care participa la demonstrație, a fost împușcată în cap și grav rănită. Fiind dusă la un spital palestinian, ea nu a putut fi salvată în ciuda intervențiilor.
Ştiri din aceeaşi categorie
Un an de genocid în Fâșia Gaza
S-a împlinit exact un an de la începutul masacrelor Israelului în Fâșia Gaza.