Legea care interzice comerțul și consumul de carne de câine a intrat în vigoare în Coreea de Sud

Ministerul Agriculturii va sprijini măsurile necesare pentru a pune capăt complet consumului de carne de câine în țară până în februarie 2027.

2173234
Legea care interzice comerțul și consumul de carne de câine a intrat în vigoare în Coreea de Sud

În Coreea de Sud a intrat în vigoare legea care interzice comerțul și consumul de carne de câine.

Potrivit ziarului The Korea Herald, Ministerul Agriculturii din Coreea de Sud a făcut o declarație pe această temă.

În declarație s-a afirmat că legea adoptată de Parlamentul țării la 9 ianuarie și care interzice comerțul și consumul de carne de câine a intrat în vigoare la 7 iunie și s-a menționat că guvernul va plăti despăgubiri crescătorilor de câini, măcelarilor și restaurantelor care vor propune planuri de închidere sau de transformare a afacerilor lor. Conform declarației făcute de Ministerul Agriculturii din Coreea de Sud în luna mai, 5 625 de întreprinderi care fac comerț cu carne de câine în țară au solicitat despăgubiri.

Un oficial al Ministerului Agriculturii, Park Jung-hoon, a declarat că ei vor sprijini măsurile necesare pentru a pune capăt complet consumului de carne de câine în țară până în februarie 2027.

În conformitate cu noua lege, crescătorii de câini și proprietarii de restaurante care vând carne de câine trebuie să se îndrepte către sectoare diferite până la această dată.

După această dată, cei care "taie câini pentru consum" pot fi condamnați la maximum 3 ani de închisoare sau o amendă de aproximativ 23 de mii de dolari, iar cei care "cresc și vând câini pentru consum de carne" pot fi condamnați la maximum 2 ani de închisoare sau o amendă de până la 15 mii de dolari.



Ştiri din aceeaşi categorie