În cadrul vizitei sale în Algeria Cevdet Yılmaz a vorbit despre investițiile Türkiye în această țară

”... un volum comercial de 21,3 miliarde de dolari a fost înregistrat datorită companiilor turcești care au realizat 636 de proiecte până în prezent în Algeria”

2155237
În cadrul vizitei sale în Algeria Cevdet Yılmaz a vorbit despre investițiile Türkiye în această țară

Vicepreședintele Republicii Türkiye, Cevdet Yılmaz, a declarat că Algeria este o țară de pe continentul african în care Türkiye realizează cele mai multe investiții.

În cadrul vizitei sale în Algeria, Cevdet Yılmaz, însoțit de ministrul Familiei și Serviciilor Sociale, Mahinur Özdemir Göktaș, și de ministrul Comerțului, Ömer Bolat, a participat la programul Reuniunii mediului turc de afaceri, organizat de Consiliul Mondial Turc de Afaceri (DTİK).

În discursul său de aici Yılmaz a susținut că Algeria este una dintre țările care au relații la nivel înalt cu Türkiye și că ei acordă o importanță mare și deosebită îmbunătățirii relațiilor cu această țară în toate domeniile.

Afirmând că volumul schimburilor comerciale dintre cele două țări continuă să crească, vicepreședintele a precizat că următorul lor obiectiv în ceea ce privește volumul schimburilor comerciale este cifra de 10 miliarde de dolari.

Cevdet Yılmaz a afirmat că Algeria este țara în care Türkiye are cele mai multe investiții pe continentul african, și a adăugat: "În ceea ce privește investițiile directe, am atins un volum însemnat de 6 miliarde de dolari. De asemenea, suntem foarte fericiți că Türkiye este țara care realizează cele mai multe investiții și oferă cele mai multe locuri de muncă în Algeria, în afara domeniilor petrolului și a gazelor naturale".

"Algeria este a doua țară din Africa și a șaptea țară din lume în care am întreprins cel mai mare număr de proiecte de construcții", a spus înaltul oficial, menționând că un volum comercial de 21,3 miliarde de dolari a fost înregistrat datorită companiilor turcești care au realizat 636 de proiecte până în prezent.

Yılmaz a subliniat că sprijinul acordat companiilor în proiectele din Algeria va continua și în perioada următoare.

 



Ştiri din aceeaşi categorie