Numărul de persoane care au intrat ilegal în țările UE în primele 7 luni ale anului a crescut

Ruta cel mai des folosită pentru a ajunge în UE a fost cea din Mediterana Centrală.

2023507
Numărul de persoane care au intrat ilegal în țările UE în primele 7 luni ale anului a crescut

Numărul de persoane care au intrat ilegal în țările Uniunii Europene (UE) a crescut cu 13% în primele 7 luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, ajungând la 176 100.

Potrivit unui comunicat al Frontex, agenția de protecție a frontierelor UE cu sediul la Varșovia (Polonia), numărul de treceri neregulamentare ale frontierelor externe ale UE depistate în primele 7 luni ale anului a atins cea mai mare cifră de după 2016.

În perioada menționată ruta cel mai des folosită pentru a ajunge în UE a fost cea din Mediterana Centrală. 89 de mii de persoane au ajuns în țările UE pe această rută. Această cifră reprezintă o creștere de 115% față de aceeași perioadă a anului trecut. Cetățenii din Coasta de Fildeș, Guineea și Egipt s-au evidențiat printre migranții neregulamentari care au folosit această rută.

Numărul persoanelor care au folosit ruta Balcanilor de Vest, a doua cea mai activă rută, a scăzut cu 26%, ajungând la 52 mii 232 de persoane. Sirienii și afganii au preferat în mare parte această rută.

Numărul de oameni, majoritatea sirieni, palestinieni și afgani, care au călătorit dinspre Mediterana de Est, a treia cea mai populară rută, a scăzut cu 29%, ajungând la 17 mii 54.



Ştiri din aceeaşi categorie