Summitul OCS se va desfășura în India pe 4 iulie

Summitul Organizației pentru Cooperare de la Shanghai (OCS), din acest an, va fi găzduit de India și va fi ținut prin videoconferință la 4 iulie.

1993607
Summitul OCS se va desfășura în India pe 4 iulie

Potrivit unei declarații scrise a Ministerului indian al Afacerilor Externe, summitul OCS, care s-a desfășurat anul trecut față în față cu participarea tuturor liderilor țărilor membre la Samarkand, Uzbekistan, va avea loc prin videoconferință găzduită de India, la 4 iulie anul acesta.

S-a afirmat că la summit au fost invitate țările membre ale organizației, China, Rusia, Kazahstan, Kârgâzstan, Pakistan, Tadjikistan și Uzbekistan, precum și Iran, Belarus și Mongolia în calitate de țări observatoare.

Deși nu au fost oferite informații cu privire la motivul pentru care summitul va avea loc prin videoconferință, s-a precizat că decizia a fost luată în urma consultării cu țările membre.

OCS, în cadrul căreia Türkiye este "partener de dialog", a fost înființată pentru prima dată sub numele de "Shanghai Five" în 1996, când reprezentanți ai Chinei, Rusiei, Kazahstanului, Kârgâzstanului și Tadjikistanului s-au reunit la Shanghai, China, și au semnat Tratatul privind aprofundarea încrederii militare în regiunile de frontieră.

Odată cu aderarea Uzbekistanului, în 2001, numărul membrilor a crescut la 6, iar denumirea celor cinci de la Shanghai a fost schimbată în "Organizația pentru Cooperare de la Shanghai". 
Pakistanul și India au fost ulterior admise în organizație ca membri cu drepturi depline.



Ştiri din aceeaşi categorie