Atacurile Rusiei în Ucraina continuă

Ambasadorul Ucrainei la Washington a anunțat că Rusia a folosit o bombă termobarică în Ucraina.

1787638
Atacurile Rusiei în Ucraina continuă

Aproximativ 70 de soldați au fost uciși într-un atac cu rachetă al armatei ruse asupra unei unități militare din Ohtyrca, regiunea Sumi, Ucraina.

Guvernatorul orașului Sumi Dmytro Zhyvytskyi a anunțat pe contul său Telegram că unitatea militară din orașul Ohtyrca a fost lovită de armata rusă; aproximativ 70 de soldați ucraineni au murit în urma atacului. Zhyvytskyi a declarat că echipele de salvare și voluntarii caută supraviețuitori.

Oficialul a menționat că cadavrele a mai mulți soldați ruși din oraș au fost predate Organizației Internaționale a Crucii Roșii.

Între timp, pe măsură ce atacurile Rusiei asupra Ucrainei continuă în cea de-a cincea zi a operațiunii militare, trupele ruse au lovit cu rachete balistice un depozit logistic din capitala Kiev, provocând moartea a 28 de oameni.

Președintele ucrainean Volodmir Zelenski a declarat că militarii ruși țintesc în mod constant punctele logistice și provoacă pagube grave.

Pe de altă parte, ambasadorul Ucrainei la Washington, Oksana Markarova, a anunțat că Rusia a folosit o bombă termobarică, care este interzisă prin Convenția de la Geneva, în atacurile sale asupra Ucrainei.

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, a făcut o declarație cu privire la subiect în cadrul unei conferințe de presă zilnice și a notat: „Am văzut aceste rapoarte, dar nu am putut să le confirmăm încă. Dacă este adevărat, aceasta ar fi o crimă de război”.

Imagini de satelit care arată o mare desfășurare de forțe militare rusești în direcția capitalei Ucrainei Kiev apar în presă. Compania Maxar Technologies cu sediul în Statele Unite (SUA), care declarase anterior ca lungimea convoiului rusesc a fost de 17 mile (27 de kilometri), a anunțat că lungimea convoiului militar rusesc care a ajuns în apropierea Kievului a depășit 40 mile (64 de kilometri).

Prezentând noile imagini pe care le-a obținut în cursul zilei, compania a remarcat că convoiul se întinde de la Baza Aeriană Antonov situată la 27 de mile (43 de kilometri) de Kiev până la nordul orașului ucrainean Prisbyrsk.

Războiul dintre Ucraina și Rusia continuă. Se afirmă că trupele ruse, care nu au capturat deocamdată centrul orașului Kiev, se confruntă cu o mare rezistență din partea armatei ucrainene.

 

 



Ştiri din aceeaşi categorie