Protestul armenilor și PKK în Franța

Susținătorii organizației teroriste separatiste PKK s-au alăturat, de asemenea, protestului armenilor.

1511517
Protestul armenilor și PKK în Franța

Armenii au organizat o demonstrație în capitala Franței Paris împotriva operațiunii militare declanșate de Azerbaidjan pentru eliberarea teritoriilor sale. La protestul în cauză a participat și organizația teroristă separatistă PKK.

În protestul organizat de Consiliul de coordonare a organizațiilor armene (CCAF) din Franța, manifestanții adunați în Piața Invalides au protestat împotriva exercitării de către Azerbaidjan a dreptului său la autoapărare împotriva atacurilor Armeniei.

Susținătorii organizației teroriste separatiste PKK s-au alăturat, de asemenea, protestului cu bucăți de pânză reprezentând organizația și drapelul Armeniei.

A fost remarcat faptul că bucățile de pânză aparținând organizației au apărut în același cadru cu drapelele Franței, Uniunii Europene (UE), Armeniei și Greciei.

Oficialii Consiliului de coordonare a organizațiilor armene l-au acuzat pe președintele francez Emmanuel Macron că nu a sprijint Armenia și au cerut ca Nagorno-Karabah să fie recunoscut ca teritoriul Armeniei.

Ei au susținut că armenii sunt cea mai civilizată națiune din regiune și că Armenia este cel mai mare protector al feminismului, democrației și civilizației.

Manifestanții, scandând sloganuri împotriva președintelui Azerbaidjanului Ilham Aliyev și președintelui Turciei Recep Tayyip Erdogan, au solicitat comunității internaționale să intervină împotriva Azerbaidjanului și Turciei.

Deși măsurile luate pentru combaterea epidemiei de coronavirus Covid-19 au fost înăsprite în Franța, s-a observat că regulile de distanțare socială nu au fost respectate și măștile de protecție nu au fost folosite corect.

La sfârșitul protestului, manifestanții însoțiți de poliție au mărșăluit către Palatul (prezidențial) Elysee.



Ştiri din aceeaşi categorie