Forțele Haftar au încălcat armistițiul

Forțele Hafter au încălcat în repetate rânduri regimul de încetare  a focului în regiunile Salahaddin și Vadi er-Rabi din sudul capitalei Tripoli.

Forțele Haftar au încălcat armistițiul

Forțele Hafter care acceptaseră la început apelul Rusiei și Turciei privind instaurarea unui armistițiu, au încălcat acest armistițiu  în mai puțin de 24 de ore.

Într-un comunicat   al  purtătorului de cuvânt al Guvernului de Acord Național, Mohammed Kununu, emis la centrul de presă al operațiunii Burkan al-Gadab desfășurată de forțele guvernamentale în Libia, s-a notat că forțele Hafter au încălcat în repetate rânduri regimul de încetare  a focului în regiunile Salahaddin și Vadi er-Rabi din sudul capitalei Tripoli.

Purtătorul de cuvânt, Kununu, a raportat că aeronavele de luptă aparținând forțelor Hafter, au încălcat armistițiul instaurat și au efectuat un atac asupra forțelor Guvernului Libian staționate în regiunea Ayn Zara din sudul capitalei, care s-a soldat cu moartea unei persoane.

Oficialul a spus: "Reiterăm în repetate rânduri următoarele:  Chiar dacă forțele noastre au fost de acord cu regimul de încetare a focului într-un conflict care nu a fost lansat de ele, ele cu siguranță nu vor avea încredere în cei care nu-și respectă promisiunile și sunt trădători.”

Kununu a subliniat că forțele Guvernului de Acord Național au respectat ordinele Comandamentului operațiunii privind încetarea focului dar a avertizat că ei sunt pregătiți să răspundă la atacurile.

Regimul de încetare a focului încheiat cu forțele liderului pucist Khalifa Hftar care au declanșat o luptă împotriva forțelor guvernului libian  în sudul țării a intrat în vigoare ieri noaptea la 01:00,ora Turciei .



Ştiri din aceeaşi categorie