Declarațiile președintelui Erdogan după Summitul Turcia-UE

Declarațiile președintelui Erdogan după Summitul Turcia-UE

938306
Declarațiile președintelui Erdogan după Summitul Turcia-UE

Președintele Recep Tayyip Erdogan și-a exprimat speranța că perioada dificilă în relațiile între Uniunea Europeană și Turcia a fost depășită.

În cadrul unei conferințe de presă comune susținute de oficialii care au participat la Summitul Turcia-UE care a avut loc la Varna, Bulgaria, președintele Erdogan a declarat că excluderea Turciei din politica de extindere va fi o eroare gravă a  Europei care are pretenție de a fi o putere mondială. Președintele, reamintind, de asemenea, că ambele părți și-au luat angajamente reciproce în cadrul negocierilor anterioare pentru soluționarea problemelor comune, a notat că Turcia și-a îndeplinit responsabilitățile asumate inclusiv cele legate de migrația ilegală.

Președintele a mai spus că UE ar trebui să facă cât mai curând posibil pași necesari în privința liberalizării regimului de vize pentru cetățenii turci, accentuând următoarele: "Aceasta nu ar trebui să devină o chestiune politică. De asemenea, ne-am exprimat așteptările cu privire la  actualizarea uniunii vamale."

Erdogan s-a referit în cadrul declarațiilor susținute și la lupta împotriva terorismului, subliniind că lupta Turciei împotriva terorismului este în același timp menită să asigure securitatea Europei și afirmând că operațiunile împotriva terorismului vor continua atâta timp cât este necesar.

Președintele, referindu-se la problema Ciprului a susținut că UE nu va putea contribui la soluționarea acesteia dacă nu va adopta o atitudine echitabilă.

Erdogan a avertizat că excluderea Turciei din politica de extindere va fi o eroare gravă a  Europei care are pretenție de a fi o putere mondială și a adăugat:  "Veniți să lucrăm împreună în Balcani, să ne extindem cooperarea în afacerile internaționale și să construim împreună o Europă puternică și prosperă."



Ştiri din aceeaşi categorie