Moneda națională a Argentinei se va deprecia cu peste 50% în raport cu dolarul

În Argentina, guvernul a anunțat că va deprecia moneda națională- Peso cu peste 50% în raport cu dolarul și că va reduce cheltuielile publice ca parte a luptei împotriva crizei financiare.

2076014
Moneda națională a Argentinei se va deprecia cu peste 50% în raport cu dolarul

Presa argentiniană a relatat că guvernul va devaloriza Peso-ul cu 54% față de dolar și va reduce subvențiile în domeniul energiei și al transporturilor.

Rata de schimb a dolarului, înregistrată ieri în țară la aproximativ 365,50 de Peso argentinieni, este de așteptat să ajungă la peste 800 de Peso.

Ministrul economiei, Luis Caputo, numit de noul președinte al Argentinei, Javier Milei, a declarat pe rețelele de socializare că se luptă cu o criză financiară gravă și că au fost luate o serie de măsuri pentru a o depăși.

Subliniind că subvențiile pentru energie și transport vor fi reduse, Caputo a menționat că "zile dificile așteaptă" țara.

De asemenea. ministrul a declarat următoarele: "Ne vom afla într-o situație rea timp de câteva luni, în special în ceea ce privește inflația. Dacă vom continua în acest fel, nu există nicio îndoială că vom ajunge la hiperinflație".

Ministrul economiei, Caputo a reamintit că rata sărăciei în țară este de 40% și a precizat că guvernul va anunța noi programe de asistență socială pentru sectoarele cele mai vulnerabile.

Președinta Fondului Monetar Internațional (FMI), Kristalina Georgieva a subliniat, într-o postare pe contul său de socializare X, că salută măsurile decisive anunțate de Milei și de echipa sa economică pentru a aborda provocările economice majore ale Argentinei.

Georgieva a afirmat că acesta este un pas important pentru restabilirea stabilității și refacerea potențialului economic al țării.



Ştiri din aceeaşi categorie