Ahmed al-Sharaa numit președinte al Siriei pentru perioada de tranziție

Ahmed al-Sharaa, liderul noii conduceri din Siria, a fost numit oficial președinte al Siriei pentru perioada de tranziție.

2235845
Ahmed al-Sharaa numit președinte al Siriei pentru perioada de tranziție


Potrivit Agenției siriene de presă (SANA), a fost organizată „Conferința victoriei” cu participarea lui al-Sharaa, a ministrului de externe Asaad Hassan al-Shaibani și a reprezentanților grupurilor militare din țară.

Luând cuvântul la conferință, al-Sharaa a exprimat următoarele: „Cu ajutorul lui Allah am rupt lanțurile, i-am eliberat pe cei oprimați și am curățat Damascul de praful umilinței și inferiorității. Soarele Siriei a răsărit din nou.”

„Astăzi, prioritățile Siriei sunt umplerea vidului de putere, menținerea păcii interne, înființarea instituțiilor statului, crearea infrastructurii pentru dezvoltarea economică și restabilirea prestigiului internațional și regional al Siriei”, a continuat liderul sirian.

Ministrul de externe, al-Shaibani a declarat că au reușit să deseneze o identitate siriană care reflectă așteptările poporului sirian și care răspunde așteptărilor poporului.

Oficialul a subliniat că obiectivul principal al politicii externe a Siriei este de a contribui la crearea unui mediu regional și internațional bazat pe cooperare reciprocă, respect și parteneriate strategice.

La finalul conferinței, colonelul Hassan Abdulghani, purtător de cuvânt al Administrației operațiunilor militare, a citit declarația finală în care a anunțat că al-Sharaa a fost declarat președinte interimar al Siriei, urmând să reprezinte țara pe platformele internaționale.

Declarând că Constituția din 2012 a fost abrogată, Abdulghani a anunțat, de asemenea, că armata, unitățile de securitate și parlamentul afiliate regimului înlăturat Bashar al-Assad au fost dizolvate.

Totodată, ziua de 8 decembrie (data răsturnării regimului baasist) a fost declarată sărbătoare națională a Siriei.

Numirea lui al-Sharaa în funcția de președinte al perioadei de tranziție a fost sărbătorită în provinciile Damasc, Homs, Latakia, Idlib și Hama.



Ştiri din aceeaşi categorie