Ministrul turc de externe critică țările care sprijină YPG/PKK sub pretextul luptei împotriva Daesh

Ministrul turc de externe Hakan Fidan a criticat dur țările care oferă sprijin organizației teroriste YPG/PKK în Siria sub pretextul luptei împotriva Daesh, subliniind că Türkiye nu va tolera această amenințare la adresa securității sale.

2229132
Ministrul turc de externe critică țările care sprijină YPG/PKK sub pretextul luptei împotriva Daesh

Ministrul de externe Hakan Fidan s-a întâlnit la Istanbul cu reprezentanți ai organizațiilor media locale și străine.

El a declarat că politicile dezvoltate de unele țări mici din Europa cu scopul de a participa la anumite operațiuni și a avea un cuvânt de spus (în Siria) sub umbrela Statelor Unite nu aduc beneficii nici lor, nici regiunii.

"Să vedem dacă vor putea intra în regiune și desfășura operațiuni sau menține forțe militare într-un loc unde nu sunt prezente Statele Unite, dar știm că acest lucru nu este posibil", a spus șeful diplomației turce, adăugând: "Sincer, nu luăm în considerare țările care vorbesc despre promovarea propriilor interese folosind puterea SUA sau ascunzându-se în spatele acestei țări. Interlocutorul nostru în acest context este SUA. Vorbim cu SUA, nu cu țările care se ascund în spatele SUA."

Ministrul de externe Fidan a declarat: "Am spus în repetate rânduri. Nu există nicio șansă să trăim cu o astfel de amenințare (PKK/YPG). Ori altcineva va trece la acțiune, ori vom o vom face noi."



Ştiri din aceeaşi categorie