SUA investighează atacurile aeriene ale Israelului asupra Fâșiei Gaza
Departamentul de Stat al Statelor Unite (SUA) investighează atacurile aeriene ale Israelului asupra Fâșiei Gaza, care au ucis mii de civili, și presupusa utilizare a fosforului alb în Liban.
Departamentul de Stat al Statelor Unite (SUA) investighează atacurile aeriene ale Israelului asupra Fâșiei Gaza, care au ucis mii de civili, și presupusa utilizare a fosforului alb în Liban.
Potrivit oficialilor americani, citați de Wall Street Journal, investigația urmărește să stabilească dacă armele furnizate de SUA Israelului au fost folosite în mod necorespunzător pentru a ucide civili.
Oficialii cercetează atacul aerian din 31 octombrie asupra taberei de refugiați Jabalia, care a ucis peste 125 de persoane, se arată în știre, fiind adăugat că anchetatorii suspectează că Israelul ar fi putut folosi în acest atac aproximativ 907 kilograme de bombe furnizate de SUA.
Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller a confirmat că departamentul analizează rapoartele privind încălcările drepturilor omului și incidentele de vătămare a civililor prin intermediul Ghidului de răspuns la incidentele de vătămare a civililor.
Miller nu a oferit informații cu privire la incidentele examinate.