Ministrul Fidan a exprimat urgența încetării imediate a focului în Gaza

Ministrul afacerilor externe, Hakan Fidan a declarat că agresiunea Israelului în Gaza reprezintă un risc serios de escaladare geografică la care regiunea Organizaţiei de Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN) nu poate fi imună.

2065448
Ministrul Fidan a exprimat urgența încetării imediate a focului în Gaza

Ministrul afacerilor externe, Hakan Fidan a declarat că agresiunea Israelului în Gaza reprezintă un risc serios de escaladare geografică la care regiunea Organizaţiei de Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN) nu poate fi imună și că ar trebui declarată imediat o încetare a focului.

La cea de-a 62-a Adunare Generală a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice la Marea Neagră (APCEMN), organizate la Kiev, capitala Ucrainei, Fidan a transmis un mesaj în calitate de președinte în exercițiu al OCEMN.

În mesajul său, ministrul a subliniat că, în timp ce lumea încă resimte efectele globale ale războiului și ale pandemiei din Ucraina, evoluțiile care au avut loc începând de la 7 octombrie, au reamintit din nou faptul că conflictul israeliano-palestinian ar trebui să fie întotdeauna luat în considerare:

"Atrocitățile comise de Israel în Gaza reprezintă un risc serios de escaladare geografică la care regiunea OCEMN nu poate rămâne imună. Poziția noastră în această privință este clară: Trebuie declarată o încetare imediată a focului, trebuie asigurat fluxul neîntrerupt a ajutorului umanitar, trebuie reluate negocierile de pace bazate pe formula soluției celor două state, în cadrul unor parametri recunoscuți la nivel internațional, și trebuie stabilit un mecanism de garantare pentru a asigura menținerea păcii.

Eșecul sistemului internațional de a asigura o încetare a focului chiar și în fața unei tragedii umanitare atât de mari, precum și tăcerea asurzitoare a unor țări în fața uciderii fără discernământ a mii de copii, femei și lucrători ONU, pot avea repercusiuni în alte zone de conflict, în special în Ucraina".

Subliniind că Türkiye își va continua sprijinul neclintit pentru Ucraina, Fidan a declarat că țara sa va depune toate eforturile diplomatice pentru o pace durabilă bazată pe independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, inclusiv Crimeei, și pentru revitalizarea Inițiativei privind exportul de cereale prin Marea Neagră.



Ştiri din aceeaşi categorie