Reuniunea Consiliului Național de Securitate
În cadrul reuniunii a fost evaluate problemele precum situația actuală în zona cutremurelor care au avut loc la 6 februarie, combaterea terorismului, războiul Rusia-Ucraina.

În Declarația Consiliului Național de Securitate (CNS), s-a raportat că au fost discutate măsurile pentru eliminarea tuturor consecințelor negative ale cutremur și măsurile pentru asigurarea desfășurării alegerilor într-un mediu de pace și securitate.
Declarația a fost emisă în urma reuniunii care a avut loc la Complexul prezidențial sub președinția șefului statului Recep Tayyip Erdoğan.
În cadrul reuniunii a fost evaluată situația actuală în zona cutremurelor care au avut loc la 6 februarie și s-a subliniat importanța revenirii cât mai curând posibil la normal a vieții în regiune. în declarație s-a notat: ”Au fost discutate măsurile menite să elimine toate efectele negative ale dezastrului asupra păcii și bunăstării cetățenilor și a elementelor puterii naționale a țării”.
S-a precizat că consiliul a fost informat cu privire la operațiunile desfășurate cu hotărâre, determinare și succes în țară și în străinătate împotriva tuturor tipurilor de amenințări la adresa unității și solidarității naționale și a viitorului țării, în special din partea organizațiilor teroriste PKK/KCK-PYD/YPG, FETO și DAESH și s-a notat:
”S-a remarcat faptul că evoluțiile recente din Siria și Irak au fost încă o dată decisive pentru înțelegerea intențiilor reale ale actorilor care continuă să ofere PKK/KCK-PYD/YPG orice mijloace și capacități, inclusiv elicoptere, sub pretextul luptei împotriva organizației teroriste DAESH. Actorilor care protejează organizația teroristă, care este pe cale să se prăbușească din cauza numărului tot mai mare de evadări și a scăderii numărului de membri, precum și a operațiunilor noastre de succes, li s-a reamintit că Republica Türkiye este determinată să distrugă complet organizația teroristă separatistă și toate extensiile acesteia, în ciuda tuturor formelor de sprijin din spatele lor, și nu va permite crearea unui coridor terorist de-a lungul frontierelor sale.”
În declarație s-a afirmat că au fost evaluate efectele negative ale războiului dintre Rusia și Ucraina, care durează de mai bine de un an, asupra stabilității altor țări din regiune și asupra securității în regiunea Mării Negre și s-a precizat că eforturile pentru stabilirea păcii durabile, pentru menținerea stabilității regionale și pentru eliminarea efectelor crizelor umanitare vor continua.