Declarațiile președintelui Erdogan

Erdogan: „Avem un sezon turistic productiv, cu 50 de milioane de turiști și venituri de 40 de miliarde de dolari din turism.”

1895088
Declarațiile președintelui Erdogan

Președintele Recep Tayyip Erdoğan a spus că, în timp ce Europa caută de unde să ia gaz natural, Türkiye nu are o astfel de problemă.

Președintele Erdoğan liderul partidului Justiției și Dezvoltării (Partidul AK) a rostit un discurs la reuniunea grupului parlamentar al partidului său.

Referindu-se la problema aprovizionării cu gaze naturale în Europa cauzată de războiul Rusia-Ucraina care a început în data de 24 februarie, Erdoğan a spus: „În prezent, Europa caută de unde să ia gazele naturale. Din fericire, Türkiye nu are o astfel de problemă. Acum, sperăm că Türkiye va deveni o conductă în ceea ce privește gaze naturale. La ultima noastră întâlnire am convenit cu domnul (președintele rus Vladimir) Putin asupra acestei idei. Precum a spus el însuși: „Europa va  putea obține gaze naturale din Türkiye”.

Erdogan a vorbit și despre economie. „Avem un sezon turistic productiv, cu 50 de milioane de turiști și venituri de 40 de miliarde de dolari din turism. Ne pregătim să avansăm și mai mult în acest domeniu” , a marcat liderul.

Subliniind că Türkiye, înregistrând o creștere de 11,4% anul trecut și atingând o rată de creștere de 7,5% în prima jumătate a acestui an, a pregătit un buget care îi va permite să mențină același ritm și anul viitor.

„Ocuparea forței de muncă în țara noastră a atins cel mai înalt nivel din istoria noastră, depășind 31 de milioane, iar șomajul a scăzut la o singură cifră, ceea ce indică faptul că mergem într-o direcție bună”, a susținut șeful statului și a mai adăugat că ei au pregătit un buget care va permite creșterea exporturilor peste 250 de miliarde de dolari.



Ştiri din aceeaşi categorie