Profesorul Seza Özen în topul celor mai importanți oameni de știință din lume

Özen a ocupat locul II în clasamentul femeilor de știință din întreaga lume și a fost distinsă cu mai multe premii.

1776597
Profesorul Seza Özen în topul celor mai importanți oameni de știință din lume

Seza Özen, unul dintre profesorii de la Facultatea de Medicină a Universității Hacettepe din Ankara, a intrat în clasamentele mai multor instituții internaționale datorită studiilor sale și articolelor științifice în domeniul reumatologiei pediatrice.

Profesorul dr. Seza Özen, laureată a mai multor premii internaționale cu 25 de mii de citări și peste 500 de articole internaționale în domeniul reumatologiei și nefrologiei pediatrice, s-a clasat printre primii 100 de academicieni pe lista oamenilor de știință din întreaga lume întocmită anul trecut de Universitatea Stanford din Statele Unite (SUA).

Seza Özen a fost distinsă cu premiul de medicină acordat de Academia Mondială de Științe (TWAS) din Italia, care a reunit 1000 de oameni de știință din aproape 70 de țări în 2018.

Clasându-se pe primul loc în rândul savantelor în domeniul medicinei care își continuă viața academică în Turcia, Özen a ocupat, de asemenea, locul al doilea în clasamentul femeilor de știință din întreaga lume.

Prof. Dr Özen a declarat într-un interviu de Ziua Internațională a Femelor în Știință (ONU) marcată pe 11 februarie că își datorează statutul de academician de renume mondial vieții sale academice de succes. Ea a marcat: ”În opinia mea, este foarte important să ai o educație de bază bună pentru a obține succes. Cred că am primit o educație foarte bună la facultatea de  Medicina la Hacettepe.”

Seza Özen s-a evidențiat ca membră a Consiliului de Administrație al Asociației Europene de Reumatologie (EULAR), membră a Consiliului de Administrație al Asociației Europene de Reumatologie Pediatrică (PRES) și a Comitetului Organizației pentru Studii Internaționale (PRINTO), președinte fondator și membră a Consiliului de Administrație al  Asociației de Reumatologie Pediatrică și președinte al Asociației Internaționale Boli Auto-inflamatorii.

Özen a susținut conferințe la multe universități internaționale și a luat parte la multe proiecte internaționale.



Ştiri din aceeaşi categorie