Mevlüt Çavuşoğlu se află la Geneva

Ministrul Çavuşoğlu s-a întâlnit cu ministrul spaniol de externe Jose Manuel Albares în Elveția, în cadrul vizitei sale.

1731484
Mevlüt Çavuşoğlu se află la Geneva

Ministrul de Externe Mevlüt Çavuşoğlu se află la Geneva, Elveţia, unde a participat la ceremonia de inaugurare a Biroului Alianței Civilizațiilor Națiunilor Unite (ONU).

În cadrul ceremoniei Çavuşoğlu a spus că deschiderea Biroului de la Geneva este un punct crucial pentru Alianța Civilizațiilor și a marcat: „Acest birou va consolida legăturile alianței noastre cu instituțiile ONU pentru drepturile omului.”

Mevlüt Çavuşoğlu a declarat că xenofobia, rasismul, islamofobia și crimele motivate de ură sunt în creștere și a notat: ”Capitalul, cunoștințele și valorile se globalizează astăzi, dar la fel și ura, fricile și intoleranța. Dacă transformăm măsurile pe care le luăm în acțiuni efective, Alianța Civilizațiilor poate deveni proiectul de pace al secolului XXI.”

Çavuşoğlu a mai spus că este nevoie de sprijinul comunității internaționale pentru ca Alianța Civilizaţiilor să-și poată atinge obiectivele.

Ministrul a declarat că ei au ajuns la un acord cu Spania şi cu Înaltul Reprezentant Miguel Moratinos pentru deschiderea unui birou regional la Istanbul.

”Ne vom continua contribuțiile politice și financiare. Îndemnăm toată lumea, în special grupul de prietenie, să facă același lucru” – a notat oficialul.

Pe de altă parte, ministrul Çavuşoğlu s-a întâlnit cu ministrul spaniol de externe Jose Manuel Albares în Elveția, în cadrul vizitei sale.

El a scris pe contul său de Twitter despre întâlnire următoarele: „Am evaluat cu Albares pregătirile pentru cel de-al 7-lea Summit Interguvernamental Turcia-Spania care va avea loc la Ankara”.



Ştiri din aceeaşi categorie