Directorul general al TRT a rostit un discurs în cadrul TRT World Forum

Directorul general al Companiei de Radio și Televiziune din Turcia (TRT), a declarat că lumea are nevoie mai mult ca niciodată de dialog, discuții, raționamente comune, schimb de idei și de dezvoltarea unei noi înțelegeri.

1721999
Directorul general al TRT a rostit un discurs în cadrul TRT World Forum
Mehmet Zahid Sobacı.jpg

Mehmet Zahid Sobacı, directorul general al Companiei de Radio și Televiziune din Turcia (TRT), a declarat că lumea are nevoie mai mult ca niciodată de dialog, discuții, raționamente comune, schimb de idei și de dezvoltarea unei noi înțelegeri.

Sobacı a susținut un discurs la ceremonia de deschidere a TRT World Forum 2021 pe tema „Puterea și paradoxul: înțelegerea marii strategii în secolul XXI” care se desfășoară online.

Afirmând că problemele globale care privesc întreaga umanitate vor fi discutate timp de două zile în cadrul forumului, care găzduiește aproape 100 de vorbitori din peste 30 de țări, directorul general a spus că lumea are nevoie mai mult ca niciodată de dialog, dezbateri, raționamente comune, schimb de idei și dezvoltarea unei noi înțelegeri.

Subliniind că de la sfârșitul secolului al XX-lea statele s-au confruntat cu unele probleme comune care privesc întreaga umanitate și pe care nu le-au mai întâlnit până acum, Sobacı a evaluat: „Problemele complexe care transcend frontierele naționale cum ar fi terorismul global, bolile pandemice precum Covid-19, dezastrele ecologice, încălzirea globală, infracțiunile comise pe internet și atacurile cibernetice, migrația în masă și nedreptatea în distribuția veniturilor au lăsat sistemul politic și economic global în fața unor crize multidimensionale și amenințări. Astăzi cooperarea și interdependența vin în prim plan pentru soluționarea problemelor la scară internațională. Eficacitatea sistemului economic și politic global depinde de o cooperare globală cuprinzătoare și neîntreruptă la nivel înalt.”

Oficialul a notat că prin Forumul Mondial TRT ei aduc problemele globale și regionale pe agenda publicului internațional într-o perspectivă multidimensională și a adăugat: „Ne străduim să fim vocea zonelor geografice, societăților și persoanelor dezavantajate cu înțelegerea noastră asupra difuziunii  centrată pe om. Transmitem sensibilitatea noastră cu privire la toate crizele care amenință lumea în conformitate cu principiile noastre prin posturile noastre de televiziune și radio și platforme digitale în 41 de limbi și dialecte pe cele 7 continente ale lumii.”

Subliniind că editorii de asemenea au mari responsabilități în acest proces, directorul general a marcat: „O nouă abordare publicistică care aruncă lumină asupra problemelor actuale și contribuie la creșterea gradului de conștientizare socială și globală a devenit o parte integrantă a erei guvernanței digitale. În acest context vedem TRT World Forum ca o platformă de discuții intelectuale importantă pentru moderarea viitorului.”



Ştiri din aceeaşi categorie