NATO și SUA au început retragerea din Afganistan

Sursele NATO au reamintit că în data de 14 aprilie aliații NATO au decis să se retragă din Afganistan începând cu 1 mai. A fost marcat că „această retragere a început”.

1631159
NATO și SUA au început retragerea din Afganistan

NATO și Statele Unite ale Americii (SUA) au început să retragă din Afganistan forțele Misiunii de Asistență.

Sursele NATO au reamintit că în data de 14 aprilie aliații NATO au decis să se retragă din Afganistan începând cu 1 mai. A fost marcat că „această retragere a început”.

Subliniind că retragerea va fi un proces organizat, coordonat și minuțios, un oficial al NATO a spus: ”Siguranța soldaților noștri va fi prioritatea maximă în fiecare etapă. Luăm toate măsurile de precauție necesare pentru a ne proteja personalul.”

Oficialul NATO nu a oferit informații detaliate cu privire la numărul de soldați și programul de retragere în funcție de țara de origine, însă a declarat că retragerea va fi finalizată în câteva luni.

El a subliniat că ei vor „răspunde cu forță” la orice atac al talibanilor în timpul retragerii.

SUA au început, de asemenea, să își retragă personalul și echipamentele din Afganistan.

Un oficial din cadrul Departamentului Apărării (Pentagon) a susținut: ”Retragerea a început. Bineînțeles, aceasta este prima fază a retragerii, o mulțime de personal și echipamente nu au fost încă retrase, dar a început.”

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că în cadrul întâlnirii miniștrilor apărării și a afacerilor externe din 14 aprilie s-a convenit că forțele NATO vor părăsi Afganistanul începând de la 1 mai.

Există aproape 10 mii de soldați NATO în Afganistan.

Președintele SUA, Joe Biden, a anunțat că aproximativ 2 500 de soldați americani din Afganistan vor începe să se retragă de la 1 mai, iar retragerea va fi finalizată până la 11 septembrie.



Ştiri din aceeaşi categorie