Discursul președintelui Erdogan

Erdogan a declarat că Turcia nu urmărește o politică expansionistă atunci când se ocupă de problemele sale regionale.

1534099
Discursul președintelui Erdogan

Președintele Recep Tayyip Erdogan a declarat că Turcia nu urmărește o politică expansionistă atunci când se ocupă de problemele sale regionale.

Președintele a rostit un discurs la reuniunea grupului parlamentar al partidului Justiției și Dezvoltării. Liderul a declarat: "Turcia, ocupându-se de problemele sale regionale, vorbind despre  nedreptatea sistemului global sau intervenind în crize nu acționează cu o abordare expansionistă. Ne străduim să asigurăm securitatea în propria noastră țară.” 

Subliniind că unica țară membră a NATO care lupta împotriva Daesh în Siria este Turcia, Erdogan a notat că aproape 9 000 de teroriști străini au fost capturați și trimiși înapoi în țările lor de către Turcia.

El de asemenea a accentuat că ei depun eforturi extraordinare pentru a preveni trecerea spre zonele de conflict prin teritoriul țării.

Referindu-se la percheziționarea ilegală a unei nave comerciale turcești în contextul operațiunii Uniunii Europene, Irini, în Marea Mediterană, șeful statului a calificat acest incident drept un atac  asupra navei turcești efectuat din motivul că Turcia rămâne calmă în estul Mediteranei în ciuda provocărilor administrației Republicii Grecia și a administrației cipriote grecești. Președintele a subliniat că ei au încălcat astfel dreptul maritim internațional.

Erdogan, de asemenea, a accentuat că Turcia a contribuit la soluționarea problemei legate de regiunea Nagporno-Karabah și a adăugat: "Datorită sprijinului țării noastre a fost pus capăt  ocupației armene în regiunea Nagorno-Karabah care aparține Azerbaidjanului, întărind pentru prima dată speranțele pentru o soluție permanentă. Turcia, Azerbaidjanul și Rusia vor fi garanți ai păcii  în regiune.”



Ştiri din aceeaşi categorie