Industria de Apărare: Dezvoltarea UAV și UAV de luptă

Vehicule aeriene autonome și vehicule aeriene autonome de luptă autohtone și originale dezvoltate și fabricate  în Industria de apărare, situează Turcia în acest domeniu printre puținele țări din lume.

Industria de Apărare: Dezvoltarea UAV și UAV de luptă

Vehicule aeriene autonome și vehicule aeriene autonome de luptă autohtone și originale dezvoltate și fabricate  în Industria de apărare, situează Turcia în acest domeniu printre puținele țări din lume.

Evaluarea subiectului realizată de Șeful Direcției pentru Educație a Sindicatului Harb-İș Tarkan Zengin

Turcia,  dezvoltând, pe de o parte, produse strategice de importanță crucială, pe de altă, avansează cu pași siguri, datorită  fabricării  produselor  de apărare din resursele locale și naționale, care vor promova țara noastră în competiția mondială. Activitatea Turciei în acest domeniu contribuie pe de o parte la desfășurarea politicilor independente iar pe de alta prin exportul produselor dezvoltate și la economia țării.  Istoria producerii vehiculelor aeriene autonome în Turcia este istoria scăpării de dependența externă și obținerii noilor câștiguri pentru economie. Primele vehicule aeriene autonome care au intrat în arsenalul țării în 1990 au fost modelul israelian Heron și modelul american GNAT. Vânzarea modelelor GNAT mai avansate - Predator și  Repaer a fost în anul 2000 interzisă de Congresul SUA. Astfel procesul de dezvoltare a UAV autohtone a fost lansat în Turcia. Și astăzi UAV turcești Anka și Bayraktar sunt în dotarea armatei turcești.

Vehiculele aeriene autonome și vehiculele aeriene autonome de luptă produse în Industria de Apărare au asigurat Turciei un loc printre puținele țări din lume. Turcia dispune astăzi de resurse umane eficiente în domeniul tehnologiilor naționale. Domeniul de apărere este unul care dă neapărat rezultate dacă se stabilesc obiective pe termen lung și dacă munca se desfășoară cu răbdare.  Succesul obținut astăzi în dezvoltarea UAV și UAV de luptă din ultimii 10 ani este rezultatul  urmăririi obiectivelor strategice pe termen lung.

 Selçuk Bayraktar din grupul Baykar care a realizat mai multe proiecte importante în producția UAV și UAV de lupta relatează despre aventura vehiculelor aeriene autonome: ”Istoria dezvoltării vehiculelor aeriene fără pilot în Turcia a început cu Mini UAV lansate manual. Începând din acest moment  am lucrat împreună cu militarii în zonele bazelor și în zonele unde zboară avioanele. Aceste Mini UAV-uri  aveau capacitatea de a compune direct din imaginile capturate hărți topografice. Nici un UAV din lume nu putea să facă ceva asemănător. Și acum vehiculele noastre autonome de luptă au caracteristici deosebite de care nu dispune nici un alt UAV din lume. Unele caracteristici au fost adăugate după experiența îndelungată și feedbackul din Afrin. În ultimul an UAV-urile noastre au fost supuse diverselor condiții în special în cadrul campaniei Scutul Eufratului.”

 MINI UAV BAYRAKTAR ȘI UAV BAYRAKTAR TACTIC

Primul sistem autonom aerian național care a intrat în dotarea Forțelor Armate Turcești a fost Mini UAV dezvoltat de grupul Baykar. Grupul, care a dezvoltat prin urmare și UAV tactice își descrie produsele în felul următor: vehiculul aerian autonom Mini dezvoltat ca un produs autohton și original cu software-ul și structurile sale componente este primul sistem aerian robotic autonom al Turciei care a realizat deja peste 100 000 de zboruri operaționale. Acest sistem este operabil în condiții geografice și meteorologice dificile.

UAV-ul Tactic dezvoltat după conceptul UAV-urilor  de altitudine medie cu o rază lungă de acțiune are caracteristici unice de control complet automat al zborului (decolare, navigare, aterizare, parcare). Este un vehicul  de cercetare și observare dezvoltat la nivel tehnologic cel mai avansat din lume și dotat cu o structură cu 3 sisteme  redundante de control al zborului, sisteme unice de navigare și de fuziune a senzorilor.

A FOST UTILIZAT FOARTE EFICIENT ÎN CADRUL CAMPANIILOR MILITARE

UAV și UAV de luptă au contribuit semnificativ la succesul Turciei în operațiunile anti-teroriste interne și transfrontaliere. UAV Bayraktar TB2 se folosesc în operațiunile antiteroriste începând din 2015.  Aceste UAV-uri au capacitatea de a captura imagini precise în cursul zborului la altitudini foarte mari fără a fi auzite sau observate. Au asigurat sprijin în cadrul campaniilor Scutul Eufratului și Ramura de Măslin în operațiunile de supraveghere, cercetare și de atac. Bayraktar TB 2 a fost folosit până în prezent pentru depistarea, identificarea și neutralizarea unui număr mare de teroriști. UAV-urile au fost folosite pentru a descoperi amenințările în fața trupelor în cursul campaniei militare Ramura de Măslin și peșteri cu tunele folosite drept refugiu de teroriști, mai multe amenințări și teroriști fiind anihilați de ele.

Noi tehnologii care vor spori eficiența UAV și UAV înarmate sunt în curs de desfășurare.  Grupul Bayraktar și părțile interesate au dezvoltat KUZGUN un program de transmisie directă care a fost pentru prima dată folosit în cadrul exercițiilor militare internaționale Efes 2018. KUZGUN face posibilă vizionarea transmisiilor directe de la UAV pe dispozitivele  mobile.  Astfel, imaginile filmate de UAV și UAV înarmate pot fi descărcate pe dispozitivele mobile ale echipelor în serviciul activ în aceeași zonă. Imaginile transmise în direct din zonă oferă avantaje  semnificative în combaterea terorismului. Obiectivul următor al Turciei care a intrat în lista puținelor țări care dezvoltă tehnologii aeriene autonome, este proiectul de dezvoltare a jeturilor autonome. După succesul obținut într-o perioadă relativ scurtă  în fabricarea UAV Turcia are potențialul necesar pentru realizarea noului obiectiv.



Ştiri din aceeaşi categorie