Turcia - un lider mondial în domeniul asistenţei umanitare

Conform raportului Organizației pentru Inițiative de Dezvoltare, Turcia  a fost anul trecut o țară care a acordat cel mai mare volum de ajutoare umanitare Analiza agendei - 20.007.2018

Turcia - un lider mondial în domeniul asistenţei umanitare

Ajutoarele umanitere acordate de Turcia și politica pentru refugiați adoptată de țară ocupă locul întâi în lume și dau lumii o lecție de umanitate. Fiind o țară care oferă cele mai multe ajutoare umanitare Turcia demonstrează lumii modul prin care trebuie de apreciat și de ajutat oamenii. Spre deosebire de țările care se ascund în spatele clișeelor așa-numitor ”drepturi ale omului”,  abordarea politicii externe a Turciei axată pe om arată practic cum trebuie fi prețuit omul  numai pentru că este om. Faptul că Turcia este în același timp un stat care găzduiește cea mai mulți refugiați indică diferența de  abordare a Turciei. Potrivit raportului cu privire la Ajutoarele Umanitare Mondiale din 2018 Turcia a acordat anul trecut cele mai multe ajutoare umanitare și a fost aleasă drept ce mai generoasă țară.  În ceea ce privește  acordarea ajutorului umanitar Turcia este urmată de Luxemburg și Norvegia.

Analiza subiectului elaborată de către cercetătorul Centrului Analitic SETA (Fundația pentru cercetări politice, economice și sociale), Can Acun.

Conform raportului Organizației pentru Inițiative de Dezvoltare cu sediul în Marea Britanie, Turcia, furnizând anul trecut asistența umanitară în valoare de  8,07 miliarde de dolari,  a fost o țară care a acordat cel mai mare volum de ajutoare umanitare. Volumul ajutorului Umanitar al Statelor Unite a fost de 6,68 miliarde de dolari – 0,04% din venitul național. SUA este urmată de Germania care a furnizat ajutor umanitar în valoare de 2,25 miliarde de dolari. Faptul că asistența umanitară acordată de  Turcia este cu mult mai mare este o dovadă a abordării umanitare  a politicii externe şi demonstrează deosebirea Turciei pe plan mondial.  Și faptul că țările care pretind a fi apărători ai drepturilor omului și democrației au rămas mult în urma în materia asistenței umanitare este unul dintre cei mai semnificativi indicatori care demonstrează că afirmațiile nu reflectă realitatea. Turcia, la rândul său, plasându-se pe locul întâi în asistența umanitară, dovedește că prețuiește drepturile omului.

Un alt criteriu cere deosebește Turcia de alte țări este faptul că adăpostește cei mai mulți refugiați. 3,5 milioane de refugiați găzduiți în Turcia dau dovadă de o abordare umană și conștiincioasă. Spre deosebire de mai multe țări Turcia acordă valoare atât persoanelor care s-au refugiat pe teritoriul său cât și prin volumul de ajutor umanitar oamenilor de peste hotare. Abordarea deosebită a Turciei, în timp ce în general în lume crește rasismul,  sunt adoptate politici dure fața de refugiați, este urmărită înecarea oamenilor în Marea Mediterană, este o onoare pentru omenire. Faptul că în ciuda unui număr mare de refugiați Turcia nu s-a confruntat cu instabilitatea politică și creșterea rasismului, demonstrează că argumentele împotriva refugiaților în lume nu reflectă adevărul. Criza refugiaților care a avut loc în SUA și în Europa este de fapt criza rasismului și xenofobiei.

De exemplu tensiunea cea mai gravă în istoria relațiilor între două partide”surori” Uniunea Creștin-Democrată și Uniunea Creştin-Socială din guvernul german a fost provocatğ de faptul că Uniunea Creştin-Socială a insistat asupra adoptării unei politici mai dure fața de refugiați.  Un număr de aproape o treime din numărul de refugiați găzduiți în Turcia în UE cu o populație de peste 550 milioane a generat o criză majoră în întreaga UE și a pus parteneriatul între țările europene în pericol. Partidele din extrema dreapta din țările europene au obținut cele mai multe voturi și au devenit în mai multe țări a doua sau a treia cea mai numeroasă partidă. Turcia nu s-a confruntat cu o criză în pofida unui număr de refugiați de trei ori mai mare. Baza abordării umane a refugiaților în Turcia este voința președintelui Recep Tayyip Erdogan.



Ştiri din aceeaşi categorie