Din vizorul Turciei 52 / 2016

Din vizorul Turciei 52 / 2016

638563
Din vizorul Turciei 52 / 2016

Libia dupa Daesh

Dupa o lupta intensa care a durat aproximativ 6 luni, au fost salvate orașul Sirt din Libia şi imprejurimile sale, ce se aflau sub control Daesh. İnca de la începutul anului 2015, orașul se afla sub dominația organizației teroriste. Organizația care a profitat de vidul de putere din țară, şi-a găsit o baza favorabila în Sirt. Fără îndoială, eliberarea oraşului Sirt a redus sever existența şi amenințarea Daesh din Libia. Cu toate acestea, este nevoie de mult mai mult pentru a scăpa de haosul din Libia. Este necesar sa se ia măsuri serioase pentru rezolvarea diverselor probleme politice, de securitate şi economice.

İn afara de teritoriile controlate de Daesh din Siria şi İrak, Sirt a fost o tinta importanta din punct de vedere al faptului ca era singurul loc controlat. De asemenea, este importanta apropierea sa de Europa. Daesh impreuna cu cei din Sirt tineau sub control 150 de kilometri de coastă mediteraneeana. Fortele militieneşti din Misrata care s-au aliat cu Guvernul de reconciliere națională, ce avea sprijinul Organizației Națiunilor Unite, după un efort imens, au reușit să elimine Daesh din Sirt. İnca de la inceput, in fata Daesh Guvernul de reconciliere națională avea o singura optiune: asigurarea controlului in Sirt învingand organizația teroristă. În caz contrar, într-o țară in care continua sa existente trei guverne separate, acest lucru era imposibil sa devina o alternativa. De asemenea, fortele milițieneşti care inca nu recunoașteau Guvernul de reconciliere națională trebuiau să aiba succes în Sirt ca să fie un centru de atractie.

İata, această singură opțiune, l-a determinat pe prim-ministrul Guvernului de reconciliere națională Fayez Mustafa al-Sarrajsa ceara sprijinul SUA. İncepând cu data de 1 august, avioanele americane au inceput bombardarea tintelor Daesh. Cu toate acestea, lupta reala împotriva Daesh a fost dusa de libieni. Forțele Guvernului de reconciliere națională au dat disparute în război 730 de persoane. İar, in jur de 3 mii de luptători ai Guvernului de reconciliere națională au fost răniți.

Ei bine, ca urmare a asistenței militare americane, succesul obtinul impotriva Daesh, ce garateaza autoritatea Guvernului de reconciliere națională este posibil să asigure integritatea Libiei?

Acest lucru, din păcate, nu va fi atat de ușor. Există trei aspecte principale care trebuiesc depășite, pentru a permite unei autorități guvernamentale ce a reunit secțiuni aflate în conflict în Libia.

Primul dintre acestea consta in capacitatea de a produce amenintarea din nou reorganizand Daesh-ul.

 Fără îndoială, din punctul de vedere al strategiei Daesh, Sirt a fost un oraş aproape ideal datorită poziției sale geografice.Cu toate acestea, pierderea strategica inregistrata de organizatie in Sirt nu inseamna pierderea intregii Libii. Militanții Daesh dispersati în alte locuri din Libia şi disparuti din Sirt se pot restructura din nou, conform condițiilor din locurile in care se gasesc. Mediul din deşert in care se aplica legile naturii infatişeaza o locație convenabilă pentru a câștiga noi militanti in organizație. Granițele aproape necontrolate și zona superficial populata compusa din câteva triburi, oferă un teren strategic pentru o retragere temporară a organizației. Daesh constituie o structura ce permite adaptarea cu ușurință la mediu. De asemenea, întotdeauna a avut capacitatea de a fi reactiva. Pornind de la aceasta pozitie, este posibila şi o cooperare prin restructurarea regiunilor ce apartin Boko Haram și al-Qaida. Astfel, pericolul și amenințarea Daesh nu pot fi considerate pe deplin indepartate.

A doua problemă principală consta in probabilitatea de escaladare a starii de disputa și de conflict dintre fortele militieneşti rivale şi Guvernul de reconciliere națională salvat din Sirt.

 În mod special, aceasta situatie este valabila pentru Armata Naționala Libiana de sub comanda generalului Khalifa Haftar care s-a aflat sub influența Camerei Reprezentanților din Tobruk. De asemenea, Armata Naționala Libiana reprezinta o coalitie a fortelor militieneşti, deşi aceasta este o armata şi are in fruntea sa un general. İn ceea ce privește prestigiul general al Guvernului de reconciliere națională, salvarea sa din Sirt are o valoare simbolică. Cu toate acestea, pentru a preveni ca acesta valoare simbolică să devină un caştig, imediat il vedem pe Haftar într-o căutare. İncercarea de a obtine sprijinul Rusiei vizitand Moscova şi apelul catre aliatii sai, din vestul Libiei, pentru a trece la actiune, pentru "eliberarea Tripoli-ului" reprezinta indicatorii clari ai aceastei căutari.

Resursele de producție, adica petrolul ca a treia problema consta in intensificarea concurenței de a configura dominația sa.

 Asigurarea legitimitatii intr-o tara in care s-a configurat dominatia resurselor de petrol se afla printre cele mai importante elemente.

Pentru că segmentul permite controlul asupra resurselor de petrol, in acelaşi timp va fi în măsură să influențeze bunăstarea generală a populației şi sa controleze venitul național. İn timp ce Guvernul de reconciliere națională lupta impotriva Daesh, tentativa lui Haftar de a prelua controlul regiunii numita ”Semiluna Petrolului” şi incercarea sa de a se prezenta pe sine intregii lumi ca o speranta a Libiei sunt destul de semnificative. Eliberarea oraşului Sirt constituie incercarea de a şterge reputatia obtinuta de Guvernul de reconciliere națională. Prin preluarea controlului acestei regiuni, Haftar şi Armata Naționala Libiana au dorit sa arate ca Guvernul de reconciliere națională nu are capacitatea de a proteja o sursa strategica a guvernului. In  plus, și-a dorit să consolideze baza legitimitatii sale permitand reinceperea exportului de petrol.

Cel mai recent succes obtinut in Sirt, le-a aratat libienilor ca ar putea sa invinga terorismul doar printr-o unitate împotriva inamicului comun. De semenea, un alt fapt care trebuie înțeles  este faptul ca diviziunile şi conflictele dintre ei au determinat Daesh-ul sa găseasca o baza în Libia. Conflictul diferitelor forte politice şi militieneşti libiene purtat intre ei pentru putere și bogăție trebuie să înceteze imediat.

Dar un alt adevăr care este imposibil de a fi ascuns este următorul: ceea ce instiga şi alimenteaza această diviziune şi acest conflict dintre libieni este este rolul jucat de puterile regionale și internaționale. Aceste puteri, de obicei, nu işi asuma un angajament pozitiv in rolul jucat in Libia. Cu toate acestea, in contextul haotic existent este impozibil ca libienii sa-şi rezolve complet singuri propriile probleme.

De asemenea, puterile internaționale și regionale trebuie să-şi urmeze propria politica de reconcilieze in Libia.

În cazul în care Libia va ramane inreaga, în special SUA trebuie să renunțe sa-şi joace jocul alaturi de diferiti actori locali, oferind o compatibilitate cu politica țărilor occidentale. İn timp ce pe de o parte, pare ca ofera sprijin Guvernului de reconciliere națională, pe de alta parte, provoaca un impas cu o demonstratie de simpatie clara fata de Haftar.



Ştiri din aceeaşi categorie