Summitul liderilor țărilor Europei de Sud: acordul UE-Turcia privind imigranți

Țările din sudul Uniunii Europene solicită menținerea acordului privind imigranți cu Turcia.

Summitul liderilor țărilor Europei de Sud: acordul UE-Turcia privind imigranți

Țările din sudul Uniunii Europene solicită menținerea acordului privind imigranți cu Turcia.
Liderii țărilor Europei de Sud, membre ale UE – Franța, Spania, Portugalia, Malta, Grecia și Administrația cipriotă greacă s-au întrunit la summitul care a avut loc în capitala Italiei, Roma.  

Imigrația, situația financiară și creșterea economică au constituit principala agendă a celui de-al patrulea summit.  
După încheierea Summit-ului, la care a fost accentuată necesitatea de a reduce  diferențele dintre nordul și sudul Europei, 7 țări au emis o declarație comună.
Indicând faptul că gestionarea fluxului migranților va deveni cea mai mare provocare pentru UE în următorii ani, a fost atrasa atenția asupra necesității de a  pune în aplicare pe deplin acordul pentru imigranți cu Turcia.
În declarația s-a notat că țările de sud au fost afectate de valul de imigranți, și prin urmare s-a accentuat că Uniunea Europeană trebuie să continue acordarea fondurilor suficiente prin intermediul instrumentelor financiare existente.

Acordul semnat între UE și Turcia la 16 decembrie 2013 care a intrat în vigoare la 1 iunie 2016 prevede returnarea în Turcia a cetățenilor țărilor terțe care intră ilegal în țările europene din Turcia. În schimb acordul include și libera circulație a cetățenilor turci în țările europene (scutirea de vize) și acordarea Turciei a unui ajutor financiar de 6 miliarde de euro pentru nevoile imigranților.
În ultima perioadă, în timp ce Turcia își îndeplinește obligațiunile,  UE prezintă diferite scuze în ce privește obligațiunile sale.

 



Ştiri din aceeaşi categorie