Tillerson: trupele străine trebuie să plece din Irak

Rex Tillerson, a declarat că lupta împotriva Daesh se apropie de final, și trupele străine trebuie să plece din Irak

832276
Tillerson: trupele străine trebuie să plece din Irak

Secretarul de Stat al Statelor Unite, Rex Tillerson, a declarat că lupta împotriva Daesh se apropie de final, și toți străinii, care iau parte în lupta, în special iranienii, trebuie să se întoarcă în țările lor.

Rex Tillerson, secretarul de Stat al SUA, a plecat într-o vizită oficială în Arabia Saudită. În cadrul acestei vizite oficialul a avut o întrevedere în capitala Riyadh cu omologul său, ministrul de externe Adel al-Jubeir.

După întrevederea bilaterală, Tillerson și al-Jubeir au ținut o conferință de presă la baza aeriană militară Regele Salman.
Oficialul, subliniind cu privire la finalizarea lupei împotriva Daesh toți străini – luptători, și în special iranienii trebuie să plece acasă, a spus că poporului irakian trebuie să i se acorde posibilitatea de a lua sub controlul său și a asigura securitatea în regiunile eliberate de sub ocupația Daesh.  
Tillerson, referindu-se la Consiliului de Coordonare dintre Guvernele Arabiei Saudite şi Irak, a menționat:
„Restabilirea relațiilor între Irak și Arabia Saudită și formarea Consiliului de Coordonare este un pas foarte important. Acest fapt va afecta securitatea regiunii și viitorul Irakului.”    Secretarul de Stat a accentuat importanța acestor pași pentru îndeplinirea cerințelor cetățenilor în domeniul economic.
Tillerson a declarat că Statele Unite vor acorda ajutor Irakului ca să devină autosuficient din punct de vedere economic și a notat:
"Când va asigura o dezvoltare stabilă, Irakul va fi eliberat de influența țărilor, care încearcă să controleze țara din afară, cum ar fi Iranul."

 Rex Tillerson, exprimând că țara lui încă se luptă cu Daesh, eliberând orașele unul după altul, a spus:
„Irakul va putea asigura controlului asupra regiunilor eliberate potrivit realizării colaborării cu statele arabe.  Aceste inițiative vor spori dialogul și cooperarea Irakului cu țările arabe.”



Ştiri din aceeaşi categorie