ONU, tratat de interzicere a armelor nucleare

ONU, tratat de interzicere a armelor nucleare

810977
ONU, tratat de interzicere a armelor nucleare

Tratatul de interzicere a armelor nucleare, vizand  distrugerea armelor nucleare şi interdictia noilor arme nucleare ın ıntreaga lume este astepat sa intre in vigoare dupa procesul de ratificare.

S-a anuntat ca tratatul aprobat ın iulie cu sprijinul a 122 de tari, v-a fi semnat astazi de 51 de tari.

Deși tratatul  are ca scop eliminarea armelor nucleare ın lume, nu prevede nici o sanctiune ımpotriva partilor. Statele şi organizatiile neguvernamentale anti-nucleare numesc tratatul un pas important ın calea distrugerii totale a acestor arme.

Statele membre al Consiliului de Securitate ONU, printre care Statele Unite ale Americii (SUA), Regatul Unit, Rusia, Franta și China care detin arma atomica au boicotat negocierile şi nu au participat la vot.

Vorbind la ceremonia de semnare a tratatului, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a declarat ca este onorat sa ınceapa procesul de semnare a tratatului istoric.

Guterres a subliniat importanta eforturilor  facute ın privinta dezarmarii, una dintre cele mai importante misiuni ale ONU, și a declarat ca societatea civila este foarte multumita de pregatirea  acestui tratat.

Guterres a subliniat ca atacurile din Hiroshima și Nagasaki au aratat ce ar putea costa aceste arme, spunand: "Acesta este un pas important spre obiectivul purificarii ıntregii lumi de armele nucleare." Exista ın prezent aproximativ 15.000 de arme nucleare ın lume și nu putem permite ca aceaste arme sa ameninte lumea noastră și viitorul copiilor noștri" a spus el.



Ştiri din aceeaşi categorie