Turcia a fost informată de operaţiunea împotriva regimului sirian

Baza militară Incirlik din Adana nu a fost utilizată pentru lansarea atacurilor aeriene efectuate de SUA

951340
Turcia a fost informată de operaţiunea împotriva regimului sirian

Purtătorul de cuvânt al guvernului, Bekir Bozdag, a comunicat că Baza militară Incirlik din Adana nu a fost utilizată pentru lansarea atacurilor aeriene.

Bozdag a declarat pe contul său de Twitter că şeful statului major general al SUA a purtat o convorbire telefonică cu omologul său turc înainte de a începe bombardamentele şi a notat:

“Poziţia Turciei privind Siria este clară.   Turcia este împotriva regimului Assad, utilizării armelor chimice sau convenţionale, ciucnirilor interne, uciderii civililor, exilării oamenilor, şi împotriva tuturor organizaţiilor teroriste inclusiv Daesh, PKK, KCK, PYD / YPG." Vicepremierul a subliniat importanţa unei soluţii politice eficiente pentru a pune capăt problemei.

Purtătorul de cuvânt al partidului Justiţiei şi Dezvoltării, Mahir Ünal, într-o declarație făcută unui post de televiziune, a spus că din declaraţiile precedente ale autorităţilor americane ar putea fi prevăzută o astfel de reacţie, şi a menţionat că oficialii americani au făcut un schimb de informaţii cu privire la subiect cu autorităţile turce.  Unal a marcat:

“Dacă se întâmplă ceva în regiune, Turcia, mai întâi de toate, întreabă  dacă aceasta va contribui la soluționarea problemei».  Fiindcă noi suntem în favoarea unei soluţii paşnice şi integrităţii teritoriale a Turciei. Aici trebuie de subliniat următoarele: acesta nu a fost un atac împotriva Siriei, ci împotriva regimului sirian... Noi considerăm ca acest atac este un fel de sancţiune pentru utilizarea armelor chimice şi un avertisment serios pentru a împiedica folosirea armelor chimice de către regimul Assad împotriva poporului său. ”



Ştiri din aceeaşi categorie